Amăgirile mindfulness-ului

Nici în doctrina sankhya-yoga nu găsim teren fertil pentru exprimarea fericirii; sarcina unui yoghin e să-și suprime activitățile spontane ale minții, să înceteze a gândi atât la noțiunile greșite, cât și la cele corecte, să anuleze atât fanteziile, cât și amintirile, să depășească până și reflexele somnului (or, activitatea spontană a minții continuă în somn). De fapt, despre ce fericire vorbim, când nici măcar elementarele plăcerii nu sunt încurajate; idealul practicii yoghine este izolarea într-o meditație cât mai abstrasă de lumea obiectelor și a senzațiilor lumești.

Heinrich Zimmer reproduce în cartea sa, Filozofiile Indiei, fragmente din textele yoghine în care sunt descrise neajunsurile plăcerii, or, plăcerile și pasiunile tulbură echilibrul spiritual și vor întârzia eliberarea definitivă a individului din ciclul renașterilor, al zvârcolirilor în întunericul nașterilor și morții. Comparativ cu lumina absolutului, fenomenele simțurilor reprezintă un simplu miraj, un combustibil pentru alte și alte renașteri obositoare; prin urmare, yoghinul trebuie să ia o decizie categorică, renunțând la emoțiile și stările comune: „Rămâneți cu bine, o, lucruri senzuale, amăgitoare ca visele, și numai cei de rând să vă dorească”.

Inerția filosofiei yoghine o întâlnim și în brahmanism, unde dintre cele trei stări ale conștiinței, a treia, cea mai dorită, este „starea fericită a somnului fără vise”; este idealul unei conștiințe netulburate de tribulațiile minții. Zimmer explică esența acestui concept filosofic extrem de influent în India: „Căutătorul cu adevărat serios al Sinelui trebuie să devină un introvert, dezinteresat în mod absolut de îndeletnicirile lumii – dezinteresat chiar și de continuarea existenței sale individuale, întrucât Sinele este dincolo de sfera simțurilor și intelectului, dincolo chiar de profunzimea conștiinței intuitive”. Conceptul deci propovăduiește, in nuce, o depreciere a individului, o autoanulare totală.

Tinerii care vor să fie în pas cu moda și se apucă să practice diverse tehnici indiene de meditație (pentru a-și realiza eul) adeseori n-au idee în ce se implică, ce presupun acestea și care este, de fapt, scopul adevărat al meditațiilor și religiilor orientale. Nu puțini au fost cei care au nimerit la balamuc din cauza unor exersări meditative peste pragul de rezistență al psihicului de occidental.

Ca să vă dați seama dacă filosofiile (și religiile) indiene vi se potrivesc sau ba, trebuie mai întâi să le cercetați esența și fundamentul (inclusiv din surse critice). După asemenea lecturi veți înțelege mai clar derizoriul unor practici yoga sau al unor ședințe de meditație răspândite prin sălile noastre de fitness, în parcuri sau în ashramuri improvizate; veți constata că s-a ajuns la un fel de McMindfulness, adică la meditații de tip fast food, lipsite de profunzimea originară.

Fondatorii conceptelor și tehnicilor spirituale indiene au urmărit cu totul altceva decât pretind a obține neofiții din zilele noastre, care meditează glamuros; iar cei care vor să atingă vreo stare deosebită de fericire, au greșit ușa intrând în holul doctrinelor indice, mult prea împovărate cu metafizică. Cei care s-au lăsat seduși de practicile îndelungate de mindfulness riscă să-și rateze bucuriile și împlinirile de tip occidental în umbra unui altar oriental, pe care așa și nu-l vor înțelege cum se cuvine.

Articol realizat de Dorian Furtună.

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Share on Facebook

Tweet