Socrate – cel care știe că nu știe nimic

Socrate este unul dintre cei mai importanți și cunoscuți filosofi ai lumii, deși acesta nu a lăsat moștenire nici măcar o lucrare scrisă. Născut în 469 înaintea erei noastre, în Atena, Socrate avea să devină unul dintre personajele controversate din oraș, atitudinea lui stârnind controverse și aducându-i, în final, sfârșitul, la vârsta de 70 de ani. Socrate a fost condamnat la moarte pe motiv de necredință în zeii atenieni și pentru corupere a tinerilor.

Cunoscut pentru ”metoda socratică”, aceea ce promovează descoperirea unor noi orizonturi printr-un proces continuu de întrebări și pentru faptul că apreciază viața lipsită de întrebări ca fiind fără scop, Socrate avea să își atragă multiple antipatii întrucât se considera a fi mai înțelept decât ceilalți. Conform spuselor unui oracol, Socrate era cel mai înțelept om al orașului. Neîncrezător în profeția oracolului și conștient de faptul că nu cunoaște nimic (conform spuselor sale), Socrate se conversează cu cei mai de vază oameni ai orașului și constată că aceștia se proclamă experți, deși, în realitate, au carențe considerabile. Astfel, Socrate constată că ignoranța sa de gradul întâi îl plasează deasupra celor cu o ignoranță de gradul doi, auto-proclamați cunoscători.

socrate, espresso filosofic

Deși nu există mărturii directe care să ateste viziunea religioasă a lui Socrate, din scrierile lui Platon (poți citi, spre exemplu, Dialoguri socratice – poți găsi cartea aici) și ale lui Xenofon, cei care au redat majoritatea ideilor lui Socrate, putem desprinde următoarele caracteristici:

  • Sacrificiile și ritualurile reprezentau o practică comună pentru atenieni, acestea fiind desfășurate pentru înduplecarea zeilor acceptați ai orașului; acești zei nu erau binevoitori, omniscienți și nici eterni, conform tradiției, viziune neacceptată de către Socrate;
  • Divinitatea, în viziunea lui Socrate, acționează în acord cu rațiunea, nu într-un mod eratic;
  • Socrate consideră ritualurile ca fiind inutile, întrucât, în cazul unei divinități cu intenții bune, atitudinea acesteia față de populație nu va depinde de îndeplinirea acestor ritualuri;
  • Deși Socrate nu a fost singurul care nu a fost de acord cu ritualurile cetății, se presupune că acesta a fost condamnat din cauza spiritului său (daimon), de la care Socrate considera că primește inspirație, acesta fiind asimilat unui nou zeu, neacceptat în Atena;
  • Referitor la viața oamenilor, Socrate promova grija pentru suflet, pe care îl consideră cel mai de preț bun al omului, condamnând avariția societății în care trăia.

Socrate se dovedește a fi fără teamă de moarte, analizând perspectivele ce îl așteaptă în urma condamnării. Astfel, în cazul în care există o viață ulterioară, Socrate analizează cu bucurie perspectiva de a se reîntâlni cu oamenii deja dispăruți, pentru a continua să filosofeze, iar în cazul în care moartea este punctul terminus, Socrate consideră că poate beneficia de pe urma unei perioade de repaus. Prin stilul său unic și prin noua perspectivă avută, Socrate a rămas în istorie ca unul dintre marii înțelepți, în ciuda faptului că se considera pe sine ca fiind ignorant. În plus, urmând firul cronologic, Socrate a avut un rol crucial în dezvoltarea lui Platon, care la rândul său a fost profesorul lui Aristotel, cei trei formând triumviratul filosofiei clasice, cu o contribuție majoră în dezvoltarea ulterioară a celorlalți mari filosofi.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

20 thoughts on “Socrate – cel care știe că nu știe nimic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *