Søren Kierkegaard (1813-1855) este unul dintre cei mai de seamă intelectuali danezi, acesta având contribuții majore la dezvoltarea curentului existențialist, al cărui fundament i se atribuie. Problema centrală a filosofiei lui Kierkegaard este reprezentată de provocarea de a deveni un creștin în cadrul creștinismului. Această afirmație pare confuză, extrasă din context, însă situația din Danemarca, în epocă, îi conferă sens: printr-un proces rapid, societatea daneză a trecut de la feudalism la capitalism, un proces care a modificat din temelii instituțiile, care formau indivizi cu o gândire asemănătoare. Astfel, provocarea pe care Kierkegaard și-o asumă este aceea de a permite oamenilor să-și descopere propria identitate.
Deși uneori este perceput ca fiind un filosofic apolitic, scrierile filosofului danez au vizat politica instituției bisericești, politica culturală și cea socială. Fiind preocupat de cultivarea individualismului și inspirat de Socrate și metoda sa, Kierkegaard dorește ca individul să ajungă la cel mai înalt stadiu posibil de conștientizare, prin care acesta să poată fi conștient de păcatele sale, cât și de potențialul său de a primi grația divină. Unele din cele mai cunoscute opere ale filosofului danez sunt Sau/sau (o poți găsi în limba engleză aici) sau Frică și cutremur (o poți găsi aici).
În ceea ce privește viziunea sa asupra religiei, filosofia lui Kierkegaard cuprinde următoarele idei:
• Credința nu trebuie percepută ca o pură recitare a dogmei religioase, ci ca o chestiune ce ține de pasiunea subiectivă;
• Credința este cea mai importantă sarcină a omului, fiind singura variantă a acestuia de a atinge propria unicitate, care este criteriul după care Dumnezeu judecă;
• Alegerea credinței nu este una eternă, ci o acțiune ce trebuie să fie reînnoită constant, întrucât această credință este singura relație dintre om și Dumnezeu, Kierkegaard neconsiderând preotul ca un mediator în relația cu divinitatea;
• Kierkegaard analizează unul din paradoxurile divine – Dumnezeu, entitate eternă, infinită, s-a încarnat ca ființă temporală și finită, în Iisus – și conchide că există două posibilități: să fim ofensați de această ipoteză sau să manifestăm credință, caz în care lăsăm deoparte rațiunea și acționăm în virtutea absurdului;
• Filosoful danez consideră că Dumnezeu poate ierta și ceea ce poate părea impardonabil, însă nu poate pardona un singur lucru: necredința.
Deși în acest articol ne-am referit în mod special la filosofia religioasă a lui Kierkegaard, conceptul său de cultivare a individualității și a descoperirii de sine a contribuit foarte mult în dezvoltarea existențialismului și a filosofiei lui Camus, Sartre sau de Beauvoir. În plus, scrierile sale au avut ecou inclusiv în literatură sau în psihologie, acolo unde au servit drept sursă de inspirație.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
4 thoughts on “Kierkegaard – despre identitate și credință”