Sofismul este un curent filosofic apărut în Grecia antică presocratică, între secolele al VII-lea și al VI-lea înaintea erei noastre, materializat într-o școală de gândire care punea în centrul atenției sale omul și modul în care acesta se comportă și mai puțin aflarea răspunsului la întrebări metafizice. Practic, relativismul și scepticismul au caracterizat viziunea sofiștilor asupra lumii.
Termenul provine de grecescul Sophia, însemnând înțelepciune și referindu-se la pregătirea intelectuală a individului în oricare dintre domenii. Cu timpul, acești înțelepți au început să își prezinte viziunea asupra lumii, să utilizeze și să promoveze retorica, solicitând, în schimb, sume considerabile de bani. Platon a refuzat catalogarea lui Socrate drept sofist, menționând că acesta nu a solicitat niciodată sume de bani în schimbul demersurilor sale filosofice.
Sofiștii considerau că nu există adevăruri absolute, apreciind, totodată, că două puncte de vedere contradictorii pot fi valide concomitent. Practica acestora, de a percepe onorarii, dar și de a pune la îndoială existența zeităților (Protagoras afirmase că nu poate demonstra că zeitățile există sau ce formă au) sau moralitatea, au indus cu timpul o imagine negativă asupra sofiștilor, aspect amplificat ulterior de Platon, un adversar înverșunat al acestora (și mai ales al lui Gorgias). Pornind de la influența lui Platon, percepția publică asupra filosofiei a fost modificată, după chipul și asemănarea sa și a lui Aristotel, termenul de sofist ajungând să semnifice, în principiu, un bun orator.
Printre cei importanți reprezentanți ai sofismului îi amintim pe Thales din Milet, Solon din Atena, Periander din Corint sau Gorgias. Aceștia au fost reintroduși în istoria filosofiei de către Hegel, care s-a folosit de celebra tehnică a antitezei, pentru a îi opune, în istoria filosofiei, gânditorilor din perioada socratică.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
One thought on “Sofismul și ignorarea întrebărilor existențiale”