Epicur – adeptul vieții fără teamă de moarte

Posted on Posted in Filosofie a religiei

Epicur, născut în anul 341 înaintea erei noastre, este unul dintre filosofii care a marcat evoluția gândirii elenice, prin adoptarea unui mod de viață contrar cutumelor epocii. Deși nu poate fi numit un teolog, Epicur avea să pună bazele unei gândiri religioase noi, înființând în același timp școli filosofice ce au fost active din secolul IV, înaintea erei noastre, până în secolul IV.

Traseul lui Epicur a fost unul marcat de călătorii numeroase, inițial destinate studiului și apoi recrutării de adepți. Epicur s-a diferențiat, prin modul său de gândire, fundamental față de celelalte mișcări filosofice ale perioadei prin faptul că a fondat ceea ce se poate mai mult numi a fi un mod de viață, decât o școală în purul sens al cuvântului, sau o simplă comunitate, acceptând în premieră femei și chiar pe unul dintre sclavii săi precum discipoli.

epicur epicur2

Ca și mod de viață, Epicur a predicat pentru o poziție îndepărtată de viața politică, învăluită de solitudine, însă nu ascetism, ci o solitudine adaptată prin apartenanța la un grup. În ceea ce privește aspectul spiritual al individului, principalele idei ale lui Epicur au fost următoarele:

  • Binele și răul se definesc prin intermediul senzațiilor pe care le avem, în urma definirii intrinseci a conceptelor de plăcere și durere;
  • Moartea nu se întâlnește niciodată cu simțul omului, întrucât atunci când aceasta sosește, omul nu o poate percepe; întrucât în acel moment nu mai există simțuri, moartea nu poate fi catalogată de om, prin simțurile sale, ca fiind nici bună, nici rea, deci nu există niciun motiv de a ne teme de ea;
  • Întrucât moartea înseamnă sfârșitul simțurilor, omul trebuie să ducă o viață în care să profite de toate oportunitățile pe care le are pe parcursul vieții;
  • Cu toate acestea, plăcerea nu trebuie să fie elementul după care omul să se conducă, ci mai degrabă liniștea sufletească, definită de termenul de ataraxie, întrucât o pasiune prea mare va conduce în mod inevitabil la durere;

Lui Epicur îi este atribuită și dezvoltarea unei versiuni a problemei răului, cunoscută ca paradoxul lui Epicur, care îl plasează pe Dumnezeu în patru posibile ipostaze în relația cu răul:

  • Dornic să-l înlăture, dar neputincios, caz în care nu este atotputernic, ceea ce nu este în acord cu noțiunea de Dumnezeu;
  • Capabil să-l înlăture, dar nedoritor, caz în care este rău intenționat, din nou în dezacord cu noțiunea de Dumnezeu;
  • Incapabil să-l înlăture, cât și nedoritor de a o face, caz în care din nou nu se încadrează în noțiunea de divinitate;
  • Capabil și doritor să înlăture răul, ceea ce corespunde noțiunii de Dumnezeu; în acest ultim caz însă, de unde provin sursele răului și din ce cauză?

Deși nu se știe dacă această expunere provine într-adevăr de la Epicur, este cert că influența acestuia în cadrul mișcării filosofice grecești a fost una considerabilă, acesta având un rol important și în dezvoltarea unor concepte de filosofie a religiei.


Dacă dorești să primești newsletter-ul lunar, care cuprinde toate articolele din luna curentă, te poți abona mai jos.

3 thoughts on “Epicur – adeptul vieții fără teamă de moarte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *