David Benatar (1966 – ) este un filosof sud-african cunoscut pentru filosofia sa anti-naștere, care pornește de la ideea că viața este un lung șir de suferințe și amăgiri. Benatar urmează astfel cursul deschis de filosofi precum Emil Cioran și, într-o oarecare măsură, Schopenhauer, pentru a considera non-existența preferabilă vieții.
Benatar, profesor universitar la Universitatea din Cape Town, a devenit cunoscut prin intermediul cărții sale Better never to have been (o poți găsi aici), viziunea sa constituind baza construcției personajului Rust Cohle, din seria TV True Detective. Filosoful sud-african apreciază că optimismul nemotivat al ființei umane formează distorsiuni asupra percepției realității, element alimentat și de tendința constantă de comparare cu cei din jurul nostru.
Principalele idei ale filosofiei lui Benatar sunt următoarele:
- Înțelegerea comună a oamenilor este că suferința este un element negativ, pe când bucuria este un element pozitiv. Cu toate acestea, suferința are un efect mult mai puternic și se întinde pe o perioadă mult mai lungă în viața umană;
- Dacă absența unei stări de bucurie nu afectează direct pe nici unul dintre noi, absența durerii reprezintă un element ce este ușor sesizabil – mult mai frecvent oamenii regretă anumite experiențe traumatizante avute decât absența unor evenimente fericite, pe care le-au ratat;
- În plus, viața reprezintă o serie de evenimente care agasează sau provoacă nemulțumiri – de la nevoia constantă de hrană, la nevoile fiziologice sau insatisfacțiile zilnice, precum blocajul din trafic;
- Din aceste considerente, lipsa durerii și a fericirii, prin non-existență, este preferabilă prezenței durerii și fericirii, elemente intrinseci vieții, dar simțite în doze diferite;
- În plus, cursul vieții ne poate aduce în ipostaza în care regretăm nașterea unei anumite persoane, prin prisma suferințelor la care aceasta va fi fost supusă;
- La întrebarea firească ce îi este adresată, cu privire la suicid, Benatar consideră că și moartea reprezintă un proces ce implică suferință, nereprezentând o soluție pentru ființare. Tocmai de aceea, conform filosofului sud-african, non-existența este preferabilă, prin absența vieții și a morții, a durerii și a fericirii;
- Deși este ateu, Benatar nu dorește să influențeze viziunea religioasă a celorlalți oameni – lumea este oricum supusă mult prea multor suferințe.
Deși filosofia lui Benatar comportă anumite accente extreme, aceasta readuce în prim plan întrebările referitoare la sensul vieții, pe care le-am regăsit, în diverse forme, în operele multor filosofi. Totodată, ideile lui Benatar pot reliefa cât de importante sunt momentele frumoase de care beneficiem, precum și nevoia diminuării gradului de suferință existent în lume.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.