Rețeta fericirii, scrisă acum 2 000 de ani de ilustrul poet latin Marțial, nu și-a pierdut niciun dram din farmecul său. Dar oare e vorba de fericire în ea sau, totuși, de altceva? Să luăm cunoștință de textul în care poetul vine cu sfaturi către sine însuși:
Cum poți să duci o viață plăcută și-un trai bun,
Iubite Martialis, ascultă-mă să-ți spun:
Să ai puțină stare, nu însă dobândită
Prin propria ta trudă, ci numai moștenită.
Un câmp mănos și darnic, cu rod îmbelșugat,
Iar flacăra în vatră să ardă ne-ncetat.
Să n-ai defel procese, iar vizite mai rare,
Să nu-ți faci gânduri negre, să ai un suflet tare,
Trup sănătos și sprinten, putere mlădioasă,
Purtarea ta să fie, cu toți, prietenoasă.
Să ai amici de-o seamă și mese liniștite,
Nopți fără de libații, dar și de griji lipsite.
Prea pudică nu-i bine să fie-a ta iubită,
Și totuși să rămână purtarea ei cinstită.
Un somn fără de vise să-ți facă noaptea mică,
De clipa cea din urmă nicicând să-ți fie frică,
Cu ceea ce ești astăzi, tu să te mulțumești,
Și-afară de acestea, nimic să nu dorești.
Găsim în textul acesta modelul necesităților satisfăcute și al tensiunii în mod înțelept evitate. Fericirea la Marțial e sinonimă cu desfătarea moderată a unui boiernaș provincial, ea corespunde vieții bucolice a unui hidalgo mulțumit cu puținul; este rețeta unui trai epicurian, care proclamă senzația de bine și urmărește protejarea față de senzația de rău.
Greu de urmat în toate aspectele sale, această rețetă a lui Marțial nu e atât a fericirii, cât a simțurilor menținute în echilibru; e rețeta împăcării dintre fiziologie, pat și bucătărie…
Articol realizat de Dorian Furtună.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
One thought on “Rețeta fericirii”