Zarathustra, profetul eternei reîntoarceri

„Toate se duc și toate se întorc: etern se-nvârte roata ființei.

Toate pier și toate înfloresc din nou; etern se scurge anul ființei.”

 

Într-o carte scrisă „Pentru toți și nici unul ”, Nietzsche ne confruntă cu cele mai profunde temeri și prejudecăți ale omenirii pentru a ne elibera către un nou mod de a trăi, definit de teme celebre, printre care amintim eterna reîntoarcere, supraomul și voința de putere. Toate acestea sunt redate  prin intermediul profetului Zarathustra, tălmăcitorul de enigme.

Dacă Zarathustra este primul care introduce în lume dualismul cosmic bine vs. rău, și deci este cel dintâi care ne face să gândim și să acționăm  pornind de la valori morale absolute, atunci ce figură mai potrivită am putea avea  pentru a ne ajuta să interogăm justețea unei asemenea perspective?

Oricine încearcă să elucideze multiplele sensuri ale unei lucrări ce prezintă o formă cu totul neobișnuită, va realiza că Nietzsche și-a asigurat la acea vreme o demnitate surprinzătoare pentru epocă, o distincție care să-l ferească de locurile comune.

În fața atâtor neclarități și dificultăți ce gravitează în jurul filosofiei lui Nietzsche, este de menționat dinainte un lucru: învățătura despre eterna reîntoarcere este învățătura fundamentală a gândirii acestuia.

Deși „cel mai greu gând” ocupă peste tot poziția centrală și domină totul, nu poate fi privit și analizat în mod izolat, ci împreună cu toate celelalte. Iată mai jos care sunt principalele idei pe care Zarathustra dorește să le transmită :

• Gândul eternei reîntoarceri se referă la faptul că tot ceea ce este în timp se va întoarce.
• Învățătura despre eterna reîntoarcere este adevăratul și unicul temei al voinței de putere. În situația în care omul ajunge în fața hotărârilor supreme, crește dincolo de el însuși, adică dobândește puterea.
• Animalele lui Zarathustra, vulturul și șarpele sunt simbolurile eternei reîntoarceri. Vulturul (mândria) se rotește în cercuri ample în înălțimi, iar șarpele (înțelepciunea) atârnă ca un cerc de gâtul celui care se rotește în cercuri. Acesta nu reprezintă prada, ci se încolăcește liber de gâtul celui care îi este prieten. Avem așadar două imagini importante ce aparțin gândului eternei reîntoarceri: rotirea în cerc și cercul care se rotește.

• Zarathustra are o dublă intenție: de a se transforma și de a-i transforma și pe cei din jurul său. Așa cum soarele are nevoie de oameni să-i lumineze, Zarathustra are nevoie de discipolii săi. Remarcăm aici o trimitere spre mitul peșterii al lui Platon. Alegoria susține o idee deosebit de importantă conform căreia filosoful este singura persoană capabilă să se elibereze de lanțurile ignoranței și ale limitării, să observe lumea ideală și să reintre în peșteră pentru a-i educa pe cei ce aparțin lumii materiale.

• Deși profetul îndeplinește rolul de învățător, acesta suferă trei metamorfoze absolut necesare în drumul său spre desăvârșire:
  • Cămila– animalul de povară ce este capabil să ducă greutatea și poate trece peste obstacolele ce-i ies în cale
  • Leul– cel care ia distanță de imperativ, dar nu este capabil să creeze. Prezintă un ego hiperbolic. Spune „nu” prea des.
  • Copilul– simbolul inocenței și al uitării, cel care dă la o parte povara și pentru care jocul înseamnă creație.

Aceste transformări nu pot acționa separat, ci depind una de cealaltă. Zarathustra străbate drumul anevoios, plin de încercări cu ajutorul cămilei, se răzvrătește împotriva regulilor și a vremii când este în ipostaza de leu, dar nu poate să creeze și să se creeze fără să se bazeze pe  spiritul ludic al copilului.

• Pe tot parcursul său inițiatic, individul este văzut sub forma unui agent al propriei deveniri. Deseori se pierde pe sine pentru a ajunge, în cele din urmă, un creator.
• Invidia și gelozia îl determină pe individ să îmbunătățească ceea ce este și îl provoacă să-și depășească adversarii
• Iubirea de aproape este asociată cu apropierea de turmă. Omul își pierde individualitatea și recurge la o gândire tribală.
• Este bine să ne confruntăm cu anumite situații incomode, deoarece acelea pot genera schimbarea dorită.
• Nu toate formele de suferință sunt rele. Acestea pot fi benefice și ne ajută să ajungem la capătul procesului de transformare.

 

Când a scris „Așa grăit-a Zarathustra”, Nietzsche a fost  cuprins de un ușor pesimism încă din subtitlu: „O carte pentru toți și nici unul”. Acesta nu era sigur că există cititori pregătiți care vor putea interioriza cugetările sale.

Ceea ce cartea are de spus este adresat fiecăruia, tuturor, dar nimeni nu are dreptul să citească lucrarea dacă nu a fost preschimbat dinainte sau nu s-a transformat, ulterior, în timpul lecturii.

Articol realizat de Ioana David.

---

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.