Comte și apariția curentului pozitivist

Auguste Comte (1798-1857) este fondatorul pozitivismului, fiind privit și ca primul filosof modern al științei. Influențat de către Saint-Simon, Compte a exercitat o influență majoră pentru filosofia  secolului al  XIX-lea, jucând un rol important în dezvoltarea ideilor lui Karl Marx sau John Stuart Mill.

Inițial student al lui Saint-Simon, Comte avea să intre în contact cu elita intelectuală franceză, și nu numai, dezvoltând apoi o prietenie cu John Stuart Mill, ulterior viziunea sa filosofică despărțindu-se de cea a fostului său mentor. Compte a publicat mai multe lucrări importante, printre care amintim Sistemul de politică pozitivă, în patru volume (1851-1854) – o poți găsi aici – și Sinteza subiectivă (1856).

espresso filosofic, compte

Căutând o nouă doctrină care să succeadă perioadei Revoluției Franceze, filosofia lui Comte cuprindea următoarele idei principale:

  • Filosoful francez considera că societatea traversa trei etape în drumul spre descoperirea adevărului: perioada teologică, perioada metafizică și perioada pozitivistă, ultima fiind atinsă în timpul vieții sale;
  • În viziunea lui Comte, criza culturală a umanității a atins apogeul odată cu Revoluția Franceză, iar din punct de vedere social, sarcina filosofiei pozitiviste este de a reorganiza Europa occidentală sub o autoritate spirituală, iar în cadrul acestui demers, rolul clasei muncitoare avea să fie unul important.
  • Deși Comte se opunea ideii de revoluție, acesta realiza importanța îmbunătățirii situației clasei muncitoare, un punct central al dezvoltării teoriei marxiste.
  • Munca este văzută de către Comte ca un element necesar pentru om în atingerea fericirii, iar sarcina științei politice pozitiviste este să reușească să găsească echilibrul pentru o diviziune eficientă a muncii.

Un adept al unui sistem nedemocratic, în care elita conducătoare era alcătuită din clasa intelectuală, Comte a fost un important filosof al societății franceze aflate în cautarea unei noi ordini sociale, gândirea acestuia având ecouri considerabile nu numai în filosofie, dar și în economie și sociologie.

 


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

One thought on “Comte și apariția curentului pozitivist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *