William James (1842-1910) a fost un filosof american care a pus bazele pragmatismului, având, totodată, influențe în domeniul psihologiei. Alături de fratele său, Henry, a studiat în Franța, ulterior acelui moment destinele celor doi mergând pe căi diferite.
William a revenit în Statele Unite, unde a absolvit Harvard și și-a continuat activitatea la aceeași instituție, în calitate de profesor, până la moartea sa. În 1890 a scris prima sa carte, care a cunoscut un succes remarcabil – Principiile psihologiei . Cea mai cunoscută lucrarea a sa avea să fie Pragmatismul, scrisă în 1907 – o poți găsi aici. Opera lui James se remarcă prin limbajul său american, utilizând, în premieră, pentru un filosof, termeni precum rezultate, profit sau valoarea banilor, ajungând astfel la concetățenii săi.
Cele mai importante idei de filosofie a religiei ale lui William James au fost:
- Conștiința reprezintă rezultatul succesiunii evenimentelor și a corelațiilor existente între acestea, în timp ce sufletul nu este altceva decât totalitatea activității noastre mentale;
- James nu este de acord cu existența unui Dumnezeu omnipotent și omniscient, deoarece aceasta ar însemna că oamenii ar fi doar simple piese într-un imens puzzle, fără capacitatea de a își modela destinul;
- O filosofie care neagă aspirațiile cele mai elementare ale oamenilor nu poate fi sustenabilă; de aceea, divinitatea este, pentru James, o entitate finită ca puteri, care doar modelează lumea;
- Tocmai de aceea, James nu respinge ideea existenței mai multor zeități, considerând că monismul ucide lumea, nelăsându-i loc liberului arbitru;
- Astfel, filosoful american lasă loc interpretărilor și alternativelor în toate domeniile, ferindu-se de proclamarea unor concluzii care au încătușat filosofia de-a lungul anilor;
Astfel, filosofia lui William James a coincis cu principiile după care acesta a trăit. Un susținător al celui defavorizat, dezavantajat de soartă, James a preferat să parieze pe o filosofie nouă, cu puține șanse de succes, în detrimentul încadrării în tiparele filosofice trasate de cei care i-au precedat.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
2 thoughts on “James și divinitatea adaptată pragmatismului”