Emerson și autenticitatea încrederii în sine

Ralph Waldo Emerson (1803-1882) a fost un important filosof și poet american, care a trăit în perioada în care valorile conservatoare erau puse la îndoială de tendința reformistă generală din societate. Emerson a studiat la Harvard, activând ulterior, pentru o scurtă perioadă, în lumea bisericească, ca pastor. Emerson a fost constrâns de situația sa financiară să predea, însă aceasta s-a dovedit o bună oportunitate pentru a-și promova ideile, care au devenit astfel cunoscute pe scară largă.

Prima lucrare a lui Emerson a fost Natura (1836) – o poți găsi aici, publicată sub anonimat. Ulterior, lucrările care i-au adus notorietatea filosofului american au fost cele două volume de Eseuri (1841, 1844), în care a sintetizat chintesența gândirii sale (o parte le poți găsi aici).

espresso filosofic, emerson

Principalele idei ale filosofiei lui Emerson, în privința aspectelor religioase, pot fi rezumate astfel:

  • Emerson considera fundamental ca omul să se încreadă în sine, în propriile instincte, aceasta constituind sursa eroismului;
  • Prin întoarcerea către sine, omul îl poate descoperi pe Dumnezeu și, totodată, libertatea sa de acțiune;
  • Natura, și pe cale de consecință, și omul, se află într-o perpetuă mișcare și metamorfoză;
  • Filosoful american refuza dependența omului față de instituții, considerând că medierea acestora cu divinitatea, spre exemplu, alterează experiența autentică a individului;
  • Se poate considera a fi un om complet cel care o duce o viață fără de vină;

Deși ideile sale nu au fost neapărat originale, stilul său literar i-a conferit lui Emerson un loc aparte în peisajul intelectual și filosofic al epocii. Viziunea sa a influențat ulterior gândirea altor filosofi americani de renume, precum Henry Thoreau sau William James.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *