Voltaire sau scânteia mișcării iluministe

Voltaire (1694 – 1778), pe numele său real François-Marie Arouet, a fost principalul exponent al Iluminismului francez, jucând un rol important în epocă în schimbarea mentalității publice și în declinul monarhiei franceze, în pragul Revoluției de la 1789. Catalogat drept un geniu al vremurilor sale, Voltaire a fost un scriitor prolific, autor a peste 99 de volume de teatru, eseuri, nuvele, dar și filosofie. Mama sa a decedat la naștere, acesta fiind crescut de tată, un notar public.

Una dintre particularitățile scriitorului francez a fost aceea că a reușit să aibă o influență considerabilă în epocă, aspect necaracteristic scriitorilor și filosofilor, care, de obicei, ating zenitul recunoașterii publice după trecerea în neființă. Această performanță a lui Voltaire este cu atât mai remarcabilă cu cât acesta a fost întemnițat (perioadă în care a adoptat pseudonimul), exilat și a avut scrierile cenzurate de stat și de Biserică, pe parcursul vieții sale. Voltaire a militat toată viața pentru toleranță și incluziune, o lucrare cunoscută fiind Tratat despre toleranță (disponibilă aici), despre care am discutat într-un alt articol. Dintre operele sale literare, poate cea mai cunoscută este Candid sau optimismul (1759) – disponibilă aici, critică subtilă la viziunea lui Leibniz, conform căreia am trăi în cea mai bună lume posibilă.

Principalele elemente ale filosofiei lui Voltaire, în domeniul religios, au fost următoarele :

• Voltaire îi critică pe preoți și interpretarea lor asupra diferențelor dintre religii, care au condus la numeroase războaie sângeroase ; despre preoți afirmă că primul preot trebuie să fi fost primul șarlatan care a întâlnit primul nătâng ;
• Poziția sa nu însemna o lipsă a credinței ; Voltaire respingea ateismul și opina asupra existenței unei organizări divine, fără însă a acorda crezare importanței rugăciunilor sau existenței miracolelor și nemuririi ;
• Filosoful francez observă importanța practică a religiei, care, prin predicarea recompenselor și a pedepselor divine, limitează răul pe care oamenii și l-ar putea face unii altora;
• În context, afirmă că o societate de atei ar putea fi funcțională doar dacă ar fi compusă doar din filosofi, adică din persoane care să poată distinge binele de rău, fără îndrumare din partea unei religii;
• Adept al toleranței și al universalității, extinde aceste concepte la nivelul patriotismului, pe care îl vede util doar înțeles în accepțiunea în care o persoană își dorește progresul țării sale, dar realizat nu în detrimentul altor state, acea persoană devenind în acel moment un cetățean universal.

Geniul creator al lui Voltaire a reușit să învingă mentalitatea potrivnică din epocă și să deschidă calea unei lumi mai tolerante, oferind, totodată, accesul publicului la polemici savuroase, precum cea avută cu Jean-Jacques Rousseau, pe care l-a denumit câinele lui Diogene după ce a înnebunit. Voltaire este înmormântat la Panthéon, unul dintre locurile reprezentative ale Parisului, atât de drag gânditorului francez.

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Share on Facebook

Tweet