Albert Camus și sinuciderea filosofică

Albert Camus (1913-1960) este unul dintre cei mai cunoscuți filosofi din epoca modernă, scrierile sale, indiferent de genul lor literar, concentrându-se asupra câtorva idei mari. Dintre acestea, Camus, autor al unor celebre opere precum Străinul (disponibilă aici) sau Ciuma (dispobilă aici), este cunoscut pentru ideile sale referitoare la absurdul inerent vieții umane. Dar ce înseamnă absurdul pentru filosoful francez de origine algeriană? Acesta reprezintă o dizarmonie fundamentală, o incompatibilitate tragică a existenței umane, ce provine din confruntarea dorinței omenești pentru ordine, sens și scop în viață și tăcerea indiferentă a universului.

Camus consideră că absurdul nu este inerent omului sau universului, ci simbiozei dintre cele două elemente. Cum însă omul nu există în afara universului, absurdul devine parte din natura umană, noi populând un pământ indiferent la suferințele ce ne apasă. În aceste condiții, Camus identifică trei posibilități pe care omul le are, în lupta sa cu absurdul.

Una dintre aceste posibilități vizează credința oamenilor în divinitate, analiza acesteia sintetizând filosofia religioasă a lui Camus:

• Camus consideră această variantă ca fiind o ”sinucidere filosofică”;
• Adoptarea unei poziții care recurge la aspecte supranaturale, pentru a rezolva problema absurdului (credința, în acest caz), reprezintă pentru Camus anihilarea rațiunii, care echivalează cu o sinucidere fizică;
• Astfel, prin alegerea acestei variante, omul, prin credința sa, înlătură, artificial, imaginea unui univers potrivnic, cu o alternativă mai agreabilă, însă nesustenabilă;

O altă posibilitate a omului în fața absurdului este sinuciderea, pe care Camus o consideră, de asemenea, nesustenabilă, întrucât reprezintă o dovadă de lașitate, în timp ce singura soluție viabilă a omului este revolta. Astfel, omul, în afara luptei, nu are altă soluție în fața absurdului, acesta fiind dator să își găsească un scop pentru care să lupte, în ciuda faptului că demersul său va fi futil. Astfel, în Mitul lui Sisif (disponibilă aici),care relatează soarta eroului grec blestemat de către Zei, care trebuia zilnic să urce un bolovan de dimensiuni gigantice până în vârful muntelui, pentru a îl vedea apoi rostogolit, Camus ilustrează absurditatea vieții, cât și revolta eroului. Răzvrătirea acestuia constă în faptul că el repetă travaliul zi de zi, deși este conștient de sarcina imposibilă pe care o are. Cu toate acestea, Camus ne îndeamnă să ni-l imaginăm pe Sisif fericit.

Ce mai poți citi de Camus:

Nunta – disponibilă aici

Primul om – disponibilă aici

Moartea fericită – disponibilă aici

Exilul și împărăția – disponibilă aici

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Share on Facebook

Tweet