Filosofie politică

Constant și căutarea sa politică constantă

Benjamin Constant (1767 – 1830) a fost un filosof și scriitor franco-elvețian, cunoscut pentru lucrările sale cu teme politice, dar și pentru operele sale literare care au anticipat apariția nuvelei psihologice, dintre care cea mai cunoscută este Adolphe.

Cu studii la Oxford și la Edinburg, Constant a ajuns la Paris unde a lucrat pentru ducele de Brunswick. În 1794 avea să aleagă susținerea Revoluției Franceze, abandonându-și atât soția, precum și locul de muncă. Ulterior Revoluției Franceze, Constant s-a situat în opoziție față de regimul lui Napoleon, fapt ce a condus la exilarea sa. Cu o istorie de viață tumultoasă, inclusiv în planul relațiilor amoroase, Constant avea să se întoarcă la Paris și să devină unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști liberali.

constant, espresso filosofic

Din punct de vedere al filosofiei politice, cele mai importante idei ale lui Constant au fost:

  • Constant este unul dintre primii gânditori care se identifică drept un liberal – el studiază libertatea oamenilor din Antichitate, când participarea lor la demersurile societății era la cote ridicate, și forma modernă a libertății, care presupune existența unui Parlament care reprezintă interesele membrilor societății;
  • Constant face diferența dintre viața publică și cea privată, concluzionând că satisfacția emană din viața privată;
  • În privința participației la deciziei politice, Constant apreciază că oamenii nu trebuie să intervină în procesele politice, atunci când statul dispune de o populație numeroasă;
  • Filosoful francez acuză despotismul și felul în care autoritatea își extinde uneori atribuțiile de la sine putere, condâmnându-l, printre alții, pe Rousseau;
  • În lumea modernă, comerțul joacă un rol mai important decât războiul, motiv pentru care filosoful francez critică spiritul războinic al lui Napoleon;
  • Constant avea să propună apariția unui nou tip de monarhie, în care puterile regelui ar fi fost neutre, acțiunând ca o protecție față de abuzurile puterilor active – executivul, legislativul și judiciarul;
  • În cadrul acestui sistem s-ar fi realizat o separare a puterilor în stat, dar, spre deosebire de teoria lui Montesquieu, acestea ar fi fost cinci la număr: puterea regală (cu rol de mediator), executivul, judiciarul, legislativul și puterea reprezentativă a tradiției;

În ciuda criticii sale la adresa lui Rousseau, acesta a fost o sursă de inspirație pentru Constant, precum a fost și filosoful german Kant. Deși nu ocupă un rol fruntaș în istoria filosofiei, Benjamin Constant a fost un important gânditor al epocii sale, cu ecouri puternice în fenomenul de evoluție al liberalismului.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *