Martin Luther (1483 – 1546) este unul dintre cei mai cunoscuți teologi din istorie și unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai religiei protestante. Luther a fost un adept al filosofiei, atât timp cât aceasta servea un scop nobil, fiind utilizată în actul de guvernare.
Calea comună dintre Luther și religie a fost rezultatul unei întâmplări neobișnuite. Prins în mijlocul unei furtuni puternice, tânărul Luther, care era pe cale de a deveni avocat, s-a rugat pentru a scăpa teafăr, promițând că va deveni călugăr în cazul în care va reuși să supraviețuiască. Ulterior s-a simțit dator să își țină promisiunea, luând calea bisericii. Cea mai cunoscută lucrare a lui Luther este Nouăzeci și cinci de teze (o poți găsi aici).
Principalele idei de filosofie a religiei ale lui Luther au fost:
- Oamenii nu trebuie să urmărească atingerea momentului salvării, acesta este un dar pe care îl putem primi;
- Luther s-a opus cu vehemență practicii indulgenței, pe care o considera un mare viciu, întrucât dependența de Dumnezeu era înlocuită de cea față de cei care comercializează astfel de practici;
- Luther distinge între legea lui Dumnezeu, care limitează haosul din lume (cele zece porunci) și învățura lui Dumnezeu, care conduce la salvare;
- Luther este cunoscut pentru afirmația sa conform căreia rațiunea este curva diavolului – cu toate acestea, Luther se referă strict la procesul de raționalizare din domeniul existenței divinității, considerând rațiunea și filosofia domenii esențiale pentru procesul de guvernare;
Este important ca în analiza viziunii lui Luther să avem în vedere condițiile în care aceasta a apărut, pe fondul schimbărilor viziunii religioase, după înlăturarea sistemul instituit de Toma de Aquino. Teologul german a devenit ulterior, peste ani, o figură reprezentativă pentru harta religioasă a Europei.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
