Filosofie altfel

Despre dispariția simbolurilor

Ochii multora dintre noi au fost ațintiți ieri seară asupra canalelor de știri care transmiteau, în direct, incendiul devastator de la catedrala Notre Dame din Paris. Care este însă explicația, din punct de vedere filosofico-psihologic, din spatele acestei emoții generale?

În primul rând, catedrala Notre Dame este un simbol. Dar mai întâi să vedem ce înseamnă un simbol. Conform lui Carl Gustav Jung, unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai psihologiei, un simbol reprezintă o modalitate de cunoaștere, introspecție și transformare personală, iar în momentul în care acesta este pierdut, un întreg sens atribuit își găsește sfârșitul. Pornind de la această explicație psihologică și având în vedere faptul că Notre Dame a devenit un simbol al lumii occidentale, incendiul care a cuprins ieri catedrala a stârnit, îndreptățit, multe reacții.

Cu toate acestea, pe lângă dimensiunile simbolice ale catedralei, cultura occidentală a fost unită în simțiri și de apropierea culturală față de Paris. Reprezentând o capodoperă arhitecturală a unui tip de clădire întâlnit peste tot în lumea creștină, evenimentul a stârnit o emoție bazată pe existența unui numitor comun. Sunt convins că, în cazul unui eveniment nefericit similar petrecut, spre exemplu, în Asia, emoția lumii occidentale s-ar situa la cote mult mai scăzute. Iar acest aspect poate fi ilustrat foarte bine de o dilemă lansată de Peter Singer. Astfel, dacă treci pe lângă un lac, în drum spre serviciu, și observi că un copil este pe punctul de a se îneca, vei alege să îți uzi hainele, să ajungi cu întârziere la locul de muncă, pentru a salva copilul? Cel mai probabil da, după cum ar răspunde mulți dintre noi. Cu toate acestea, mulți copii se află în pragul morții din cauza sărăciei, a sănătății precare, a lipsei alimentelor, în alte zone geografice, puțini fiind cei care aleg să contribuie la salvarea acestora, prin donații. De ce? Proximitatea și impactul vizual, precum și apartenența la același grup identitar sau cultural, amplifică disponibilitatea individului de a se implica într-o acțiune sau de a asista pasiv, de la distanță, în cazul alteia. Din aceste considerente, multe drame care se petrec departe de ochii noștri și de aria noastră culturală tind să nu ne influențeze foarte mult. Lipsa unui numitor comun diminuează empatia și vice-versa.

În al doilea rând, lăsând la o parte aspectul pur religios, catedrala este o mărturie și un simbol al continuității. După cum am explorat împreună în multe articole ce au tratat viziuni referitoare la filosofia religiei, o preocupare comună a oamenilor, indiferent de credință, este reprezentată de momentul de după moarte. Desigur, nici unul dintre noi nu poate obține un răspuns la această dilemă, dacă există ceva dincolo, însă, statistic vorbind, oamenii doresc sau sunt înclinați să creadă că există un soi de continuitate a vieții. Notre Dame a fost admirată de zeci de generații de oameni, reprezentând un simbol al continuității spirituale și culturale europene. Acest simbol s-a aflat în pericol iminent în noaptea zilei de 15 aprilie 2019, iar un deznodământ nefericit ar fi reprezentat prăbușirea unui simbol și întreruperea bruscă a unui pilon din spatele ideii de continuitate.

Dincolo de argumentele la scară macro, în al treilea rând, intervine un argument situat la nivel individual, care se rezumă la impactul pe care acest obiectiv l-a avut asupra fiecărui vizitator, multiplicat de n ori. Având în vedere că este cel mai vizitat monument din lume, este normal ca acesta să fie numitorul comun al amintirilor multora dintre noi, iar din multele emoții individuale să rezulte o emoție comună.

notre dame, simbol

Ce ar rămâne de reținut în urma acestui eveniment nefericit? Consider că este o bună oportunitate de a ne reaminti că nimic nu este veșnic, cu atât mai mult prezența noastră. În urmă cu câțiva ani treceam săptămânal pe lângă Notre Dame, fiind, la acel moment, un loc care căpătase un aer cotidian. Sunt convins că mulți oameni au gândit la fel. Cu toate acestea, dispariția acestui monument ar fi produs un gol imens în sufletul tuturor celor care vor fi revenit la locul cu pricina. Acest aspect ar trebui să ne ajute să înțelegem că a lua lucrurile ”de bune” nu este o abordare constructivă, deoarece în orice moment totul se poate nărui. Un fel de readucere în prim plan a conceptelor de memento mori (întâlnit inclusiv la stoici) și carpe diem.

Rămânând aproape de sfera filosofică, lucrările de reconstrucție ne vor putea ridica dilema corabiei lui Tezeu. Conform acesteia, dacă corabia lui Tezeu a fost reparată, fiind înlocuite mai multe părți componente, se ridică întrebarea dacă mai putem considera că ne raportăm la același obiect sau corabia a devenit una străină de cea ce a fost a lui Tezeu? Referindu-ne la Notre Dame, având în vedere totuși pagubele însemnate ale incendiului, cred că este greu să oferim un răspuns concret, întrucât vom fi înclinați, în prezent, să ne gândim la latura materială a clădirii, care va fi fost parțial înlocuită. Gândind însă în perspectivă, peste ani, latura simbolică va prevala, iar Notre Dame va rămâne aceeași comoară culturală (cel puțin până la un moment dat), acesta fiind gândul cu care trebuie să rămânem.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Please follow and like us:
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *