În mai toate sistemele religioase importante, fericirea este privită ca un fel de anomalie, ca ceva irealizabil în viața de acum. O anumită stare de fericire e admisă abia după moartea individului, prin contopirea eului/sufletului cu ce va găsi dincolo: neant, absolut, Dao, Dumnezeu, uitare în nirvana, tărâmul strămoșilor etc.
Ilustrativă în această privință e filosofia lui Bodhidharma, cel care în secolul VI e.n. a adus budismul în China, punând acolo temelia ch’an-budismului (din care a izvorât apoi și zen-budismul nipon). După Bodhidharma, o minte iluminată e doar mintea eliberată de iluzii și de falsele credințe; ca și în budismul din care s-a inspirat, pentru fondatorul școlii ch’an sinele nu există, iar idealul minții e să fie netulburată, nemișcată și vidă, lipsită de orice gânduri și senzații, deversată de orice conținut. Mintea ca vacuitate; de aici și aspirația practicilor ch’an (zen) de aterizare a minții, prin meditații, într-o stare de nimic infinit, de absolut pașnic.
Pentru a atinge o asemenea stare, Bodhidharma recomandă discipolilor săi să abandoneze tot ce-i leagă de lumea obiectelor și a simțurilor. El explică: „Oamenii din lumea aceasta sunt iluzionați. Ei aleargă întotdeauna după ceva – pe scurt, caută neîncetat. Însă înțelepții se trezesc. Ei aleg mai degrabă rațiunea decât deprinderea. (…) A căuta ceva înseamnă a suferi. A nu căuta nimic este beatitudine”.
Cât de izbitor contrastează aceste gânduri cu iluzia celor mai mulți dintre noi, care își închipuie că fericirea poate fi dobândită prin bunuri, senzații, celebritate, scopuri, plăceri, când de fapt acestea se pot converti în mai multă suferință. Întrezărim în aceste idei influența lui Buddha, cu teza sa despre existența umană ca o netrecătoare suferință.
Bodhidharma se vrea original și oferă un plus de interpretare filosofiei pe care o aduce și o plantează în China. Recomandările lui, inspirate din sutrele budiste și răstălmăcite pentru discipoli, sună paradoxal pentru urechea unui occidental (pentru urechea oricui, de altfel): „Să ne mișcăm fără mișcare, să călătorim fără călătorie, să vedem fără văz, să râdem fără râs, să auzim fără auz, să cunoaștem fără cunoaștere, să fim fericiți fără fericire, să ne plimbăm fără plimbare, să ne ridicăm în picioare fără ridicare. (…) Mergi dincolo de vorbire. Mergi dincolo de gândire”. E ca un ghid de conduită pentru o fantomă, nu pentru un om în carne și oase…
În dezvoltarea propriei sale ramificații filosofice, Bodhidharma introduce metafora celor șase-simțuri „tâlhari”, care reduc(fură) din capacitatea de concentrare și care trebuie supuși volitiv, fiindcă orice expresie a carnalității (chiar și cea senzorială) corupe spiritual și sabotează disoluția conștiinței.
Așadar, se cuvine să abandonezi ochiul-tâlhar și să vezi dincolo de forma obiectelor; să controlezi urechea-tâlhar, ca să nu audă pulberea sunetelor; să birui nasul-tâlhar, astfel încât toate mirosurile, plăcute și neplăcute, să fie egale; să înfrânezi limba-tâlhar, încât să nu râvnești gusturi; să supui trupul-tâlhar, ca toate senzațiile și dorințele să te lase indiferent; să strunești mintea-tâlhar, ca să te eliberezi de iluzie. Abia atunci mintea e pregătită să intre în beatitudinea nirvanei, fiindcă nirvana înseamnă o minte vidă și inertă; o minte care, de facto, nu mai simte nimic. Conotativ vorbind, nirvana cam asta și înseamnă – nimic.
În parametrii acestui concept religios și filosofic elaborat de Bodhidhama, ideea de fericire este un non-sens, este o iluzie, o impuritate, un zero senzorial. A trăi fericirea e ca și cum ai încerca să cultivi flori de câmp într-un landșaft care se vrea cu tot dinadinsul deșertizat; florile nu-și au locul, nu vor primi seva necesară, ele nici măcar nu sunt dorite.
Dacă vom scutura bine de zgura melodramatică celelalte sisteme religioase, vom descoperi că nici ele nu oferă perspectiva unei fericiri mundane, care să fie accesibilă unui muritor; în religii, adevărata și autentica fericire e rezervată celor morți și mântuiți, sau celor pustiiți mental, sau nimănui. Pare dezolant; dar cine-a spus că universul trebuie să fie darnic cu noi?…
Articol realizat de Dorian Furtună.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
One thought on “Bodhidharma, nirvana și fericirea redusă la zero”