Thomas și filosofia călătoritului

Emily Thomas (1985-) este o gânditoare britanică cunoscută pentru studiul dimensiunii filosofice a călătoritului, pornind de la propria sa pasiune pentru această activitate. Thomas este cadru didactic în filosofie la Universitatea Durham.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale gânditoarei britanice este Sensul călătoritului, în care își expune majoritatea ideilor asupra subiectului. Având în vedere propria înclinație spre această activitate, cât și elementele pozitive asociate acesteia, am identificat o serie de argumente interesante ale lui Emily Thomas, în sprijinul valorii de dezvoltare personală pe care călătoritul o poate aduce fiecăruia dintre noi.

Din perspectivă filosofică, principalele idei ale lui Emily Thomas sunt următoarele:

  • Călătoritul ne pune față în față cu necunoscutul. Fiind nevoiți să descoperim și întâlnim situații și obiceiuri noi, suntem puși în ipostaza de a învăța;
  • Astfel, similar filosofiei, călătoria poate reprezenta o bună modalitate de a ne pune la îndoială cunoștințele și prejudecățile;
  • Pornind de a filosofia experimentală a lui Francis Bacon, Thomas consideră că atât timp cât mintea noastră este constant în legătură directă cu mediul înconjurător, schimbarea mediului va implica și dinamizarea modului în care mintea acționează;
  • Thomas nu condamnă turismul de masă în locații aflate în pericol de a dispărea, însă consideră utilă limitarea numărului turiștilor din aceste locuri, pentru prezervarea acestor locații.

În spirit de sfârșit de an și cu gând de cutreierat către noi destinații, filosofia lui Emily Thomas reprezintă motivația perfectă pentru căutarea următoarei locații de vacanță. Deși poate părea ca o scuză la îndemână, creșterea experiențelor personale, inclusiv prin intermediul călătoriilor, reprezintă o modalitate palpabilă (și distractivă) de dezvoltare personală.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *