Europa, America de Sud și Asia experimentează un val puternic de mișcări sociale, evenimente similare petrecându-se, cu puțin timp în urmă, și în Africa. Spania, Chile, Ecuador, Peru, Hong Kong, Liban, Irak, iar anterior Algeria sau Sudan, fac parte dintr-o serie de locații depărtate care se confruntă cu proteste masive ale populației, soldate, în unele dintre cazuri, cu pierderi de vieți omenești. Valul de contestare la adresa liderilor planetei pare să se intensifice. Care să fie, însă, cauza unor mișcări ce se petrec la mare distanță unele de celelalte?
Citeam, în urmă cu o săptămână, un articol care încercă să identifice numitorul comun al acestor mișcări de stradă, iar punctul comun era, de fapt, declinat în patru motive distincte: inegalitatea socială și lipsa accesului la resurse, corupția, dorința de libertate și lupta împotriva schimbărilor climatice. Fără a fi nevoie de o analiză profundă, legătura dintre cele patru cauze nu este directă. Dacă vrem să căutăm o cauză comună pentru valurile de proteste de pe mapamond, putem găsi răspunsul în filosofie.
Analizând teoria etatismului, descoperim că punctul de la care plecăm este reprezentat de contractul social creat între populație și stat, fie că avem o viziune pesimistă sau optimistă asupra naturii umane. Astfel, fie că apreciem că statul a apărut pentru a ne proteja împotriva instinctelor destructive pe care le nutrim unii față de alții (viziunea lui Thomas Hobbes), fie pentru a ne garanta și facilita obținerea libertății (viziunea lui Jean-Jacques Rousseau), fie pentru a preveni instalarea anarhismului (viziunea lui John Locke), punctul central este reprezentat de faptul că oamenii acceptă cedarea unei părți din libertatea individuală în vederea obținerii unor beneficii pe care altfel nu le-ar putea întrezării într-o viață de pustnic.
Dacă statul, pe parcursul evoluției sale istorice, până la al doilea război mondial, a acționat mai mult în accepțiunea hobbesiană, a unui organism care răpește libertatea individuală și dirijează calea membrilor societății, valul de democratizare sau de renunțare la un autoritarism pur a permis apropierea statului către un model mai apropiat de cel al lui Rousseau sau al lui Locke.
În aceste două accepțiuni, oamenii își cedează o parte din autonomie în schimbul împlinirii unui bine general, care, uneori, la nivel individual poate fi neîmplinit. Conform aceluiași contract social, cei care conduc în baza acestei înțelegeri pot fi înlocuiți în momentul în care contractul nu mai este aplicat conform înțelegerii inițiale. Ei bine, valurile contestare care s-au răspândit în colțuri depărtate ale lumii au în comun fix această cauză: percepția din rândul populației că acest contract social a fost încălcat, la scară largă, într-o formă sau alta.
Desigur, propagarea și creșterea în amploare a protestelor își pot găsi originea și în alte cauze, care, în funcție de poziția geografică analizată pot fi fundamental diferite, însă sâmburele nemulțumirii rămâne sentimentul acut al unui segment de populație cu privire la încălcarea contractului social de către stat, care, dintr-un motiv sau altul, într-o privință sau alta, nu mai răspunde așteptărilor considerate legitime de către aceasta.
Deși identificarea încălcării contractului social drept cauză a valurilor de protest poate părea o mostră de gândire abstractă, o analiză mai atentă, la nivelul fiecărui stat, ar putea desluși cu mai multă precizie clauzele acestui contract uitat și prăfuit, dar care continuă să fie relevant, mai ales în momentul în care semnatarii acestuia au posibilitatea de a compara aplicabilitatea sa la nivelul diferitelor societăți ale lumii.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
