Plotin (204-270) este considerat a fi fondatorul neoplatonismului, atât numele, cât și viziunea sa apropiindu-se semnificativ de Platon. Cu toate acestea, Plotin este un gânditor important și original, acesta preluând elemente din viziunile filosofilor antici, pe care le-a asamblat într-o gândire proprie. Născut pe teritoriul Egiptului, acesta avea să ajungă la Roma, acolo unde a predat filosofia, discipolii săi contribuind la păstrarea și consolidarea viziunii plotiniene în format scriptic.
Plotin lansează premisele dezvoltării fenomenologiei, dezvoltate în secolul XX de către Husserl, prin faptul că apreciază că mintea joacă un rol activ în percepția obiectelor și întâmplărilor din jur, nerămânând pasivă la fluxul de informații ce le primește din diverse surse. În materie religioasă, Plotin dezvoltă o filosofie originală, considerând că sufletul este format din două părți diferite: partea superioară este cea care reține caracteristicile divine și cea care este departe de lumea pământească, iar partea inferioară, cea care adăpostește trăsăturile personalității și cea care este susceptibilă de a fi coruptă de vicii și de pasiuni.
Pornind de la această doctrină mistică, viziunea religioasă a lui Plotin poate fi rezumată astfel:
- Locul cosmic în care existența capătă dimensiune fizică este sufletul, care este atât un agent contemplativ, cât și un actor;
- Partea contemplativă este cea superioară, care menține permanent legătura cu latura divină, în timp ce partea inferioară, cea coruptibilă, trebuie să își regăsească drumul către jumătatea sa;
- Regăsirea acestui drum se realizează prin parcurgerea a trei etape: cultivarea virtuții, prin care sufletul regăsește calea către Divinitate, practica dialecticii, care informează sufletul despre natura existenței și contemplația, care este practic adevăratul mod de acțiune al sufletului, aici realizându-se practic unirea celor două jumătăți sufletești;
- Adevarata misiune a sufletului este de a ajunge la un nivel cât mai apropiat de cel al lui Dumnezeu, motiv pentru care Plotin face diferența între virtutea de ordin divin și cea de ordin civic, prima fiind cea care este cea mai importantă și care o cuprinde și pe cea de a doua.
Odată reunit, sufletul se poate concentra pe integrarea sa în sistemul divin al ”unicului/unului”, care este generatorul tuturor formelor de viață. Plotin consideră că această denumire de ”unic” nu este potrivită, întrucât se face referire la un concept ce nu poate fi înțeles de către oameni. Filosofia lui Plotin avea să se propage ulterior în lumea arabă, anumite idei fiind preluate de către Al-Kindi, cât și în India și în lumea creștină, în perioada Evului Mediu. Dacă dorești să descoperi viziunea filosofică a lui Plotin, poți citi Opere – carte disponibilă aici.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
4 thoughts on “Plotin și cele două jumătăți ale sufletului”