Idealismul german este un curent care își are originile în perioada anilor 1780, perioada sa de apogeu fiind atinsă până la anii 1840. Idealismul german se remarcă prin faptul că analizează toate componentele majore ale filosofiei: logica, metafizica, epistemologia, morala, filosofia politică și estetica.
Idealismul german își are originea în lucrările lui Immanuel Kant, odată cu apariția Criticii rațiunii pure, în 1781. Reprezentanții idealismul au căpătat o faimă negativă, din cauza lungimii și compexității lucrărilor pe care le-au creat. În domeniul logicii, contribuțiile lor au fost înlocuite de cele ale pozitiviștilor și ale empiriciștilor, însă interesul, în contemporaneitate, pentru ideile idealiștilor a început să crească. Idealismul, ca doctrină filosofică originală, consideră că realitatea este compusă din idei și gânduri, considerând că singura existență de care putem fi siguri este conștiința, neputând fi siguri de existența a nimic din lumea exterioară. Printre cei mai importanți idealiști îi putem menționa pe Platon sau pe Berkeley.
Principalii exponenți ai idealismului german sunt următorii:
- Immanuel Kant – Kant dezvoltă principiul idealist exprimat mai sus, considerând că putem fi siguri de posibilitatea existenței unor alte elemente din jurul nostru, din moment ce suntem influențați de lucruri care ne înconjoară;
- Fichte – în viziunea acestuia, tot ceea ce există este determinat de filtrul implementat de eu, în propria gândire, întrucât noi definim existența lucrurilor din jurul nostru, prin intermediul efectului pe care acestea le au asupra noastră;
- Schelling – acesta urmează calea lui Fichte, considerând că eul trebuie plasat în centrul filosofiei, întrucât, pentru a gândi și pentru a constata efectele lucrurilor din jur asupra ta, este necesar să exiști a priori;
- Hegel – gândirea pur abstractă este limitată și conduce la contradicții, motiv pentru care istoria are un rol important în trezirea conștiinței;
- Schopenhauer (deși apartenanța sa la idealism, în afara începuturilor sale filosofice, este îndoielnică)– dorința reprezintă manifestarea imediată a existenței celorlate elemente din afara conștiinței;
În ciuda scăderii influenței filosofice, de-a lungul timpului, a idealismului german, curentul rămâne unul dintre bornele istoriei filosofice. Iar dacă, curentul în sine, nu și-a menținut atractivitatea filosofică până în prezent, reprezentanții săi sunt, în continuare, considerați unii dintre cei mai valoroși filosofi, prin contribuția avută în diverse sfere ale filosofiei.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
2 thoughts on “Idealismul german și perspectiva asupra existenței”