Theodor Adorno (1903-1969) a fost unul dintre filosofii importanți, cât și atipici, ai secolului precedent. Membru al Școlii de la Frankfurt, ca și Marcuse, germanul Adorno și-a dedicat studiul condamnării capitalismului, distanțându-se, în același timp, de tipul de marxism promovat în epocă de către URSS.
Influențat, în principal, de o axă germană a gândirii filosofice, Hegel – Nietzsche– Marx, Adorno a militat împotriva fascismului, realizând chiar chestionare pentru detectarea fasciștilor din societate, în contextul originii sale evreiești și a antisemistismului din epocă. În lucrările sale cele mai cunoscute, precum Dialecte negative (o poți găsi aici) sau Minima moralia (o poți găsi aici), Adorno studiază industria mass-media și cea referitoare la activitățile care privesc timpul liber, subiecte care fac subiectul articolului nostru de astăzi.
Astfel, pornind de la sistemul capitalist, Adorno exprimă următoarele idei principale:
- Industria de divertisment este la fel de mecanică ca activitatea de la locul de muncă: după o zi de muncă, omul ajunge să realizeze activități la fel de automatizate ca cele realizate pe parcursul zilei;
- Industria culturală, cum este numită de Adorno, deși este formată din multe elemente diferite, este în fapt, dominată de aceleași principii, utilizatorul final fiind tratat ca o mașinărie de consum, fără suverintate asupra propriilor gânduri;
- În plus, filosoful german consideră că industria culturii subminează dezvoltatea individului, care, în loc să își petreacă timpul liber într-un mod care să contribuie la dezvoltarea personală și, ulterior, la schimbarea societății, este distras de politica consumeristă a companiilor;
- De asemenea, industria consumeristă nu cere clienților săi să își exprime propriile opinii cu privire la produsele sau ideile prezentate, ci doar impune scopul final, acela de a realiza achiziția;
- În cadrul acestei teme mari, industria muzicală a reprezentat pentru Adorno un punct de interes special; în viziunea filosofului german, muzica s-a transformat într-o industrie care livrează șabloane foarte asemănătoare, care au condus la situația în care oamenii nu mai au nevoie să interpreteze muzica, mesajul acesteia fiind, mai mult sau mai puțin, același;
În ciuda unei critici unilaterale a capitalismului, filosofia lui Adorno nu este lipsită de puncte valide, în privința industriei culturii, cât și în domeniul muzical, simțindu-se o simplificare accentuată a mesajelor transmise, care par a urmări un șablon prestabilit.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
2 thoughts on “Adorno, capitalismul și industria de divertisment”