Bastiat și învățăturile parabolei ferestrei sparte

Posted on Posted in Filosofie economică

Frederic Bastiat (1801 – 1850) este considerat a fi cel mai mare jurnalist economic, pe de o parte din cauza faptului că nu a enunțat niciun principiu economic nou, iar, pe de altă parte, datorită stilului său original de a scrie, bazat pe satiră. Prin felul său de a scrie, Bastiat a contribuit la enunțarea adevărurilor economice într-un mod care a devenit accesibil tuturor.

Bastiat a fost un mare susținător al pieței libere, atacând, în același timp, principiile protecționismului și ale socialismului, inclusiv prin intermediul publicației sale săptămânale pe care a lansat-o la Paris. Bastiat mai este cunoscut pentru parabola sa referitoare la fereastra spartă. Astfel, gânditorul francez pleacă de la premisa unei ferestre sparte de către un copil, care generează un profit pentru industria de sticlă, care are astfel o cerere de produs în plus. Bastiat atrage însă atenția asupra falsei concluzii în care am putea cădea, conform căreia spargerea tuturor ferestrelor ar fi de bun augur pentru industrie, deoarece ar suplimenta comenzile. Bastiat atrage astfel atenția că, deși o industrie ar putea beneficia de pe urma unui astfel de corolar, economia, per ansamblu, ar avea de suferit, deoarece oamenii nu vor mai investi acei bani în alte activități.

bastiat, espresso filosofic

Cele mai importante idei de filosofie economică ale lui Bastiat se rezumă astfel:

  • Cea mai importantă idee a lui Bastiat este aceea a efectelor pe termen lung; astfel, el considera că analizând politicile economice doar pe termen scurt, pierdem din vedere ce se va întâmpla în perspectivă, fapt care poate dăuna libertății economice;
  • Prin stilul său original, Bastiat ridiculizează protecționismul, argumentând în favoarea unei legi care să îi protejeze pe fabricanții de lumânări în lupta lor cu un concurent neloial:soarele; astfel, gânditorul francez propune, în mod ironic, adoptarea unei legi prin care toată lumea să fie obligată să își acopere toate ferestrele, pentru a nu lăsa soarele să pătrundă;
  • Bastiat vedea guvernul ca având ca unice atribuțiuni oferirea dreptului la viață, proprietate și libertate pentru individ;
  • Analizând ipoteza construirii unei căi ferate între Spania și Franța, pentru a face comerțul mai facil și mai ieftin, Bastiat condamnă aplicarea de taxe pentru importuri, ca modalitate de susținere a producătorilor locali, din două motive: punerea în imposibilitate a oamenilor de a achiziționa bunuri la un preț mai redus și ineficacitatea construirii acestei căi ferate, care și-ar vedea scopul ca fiind negat;

Influențat de filosofia lui Adam Smith și de cea a lui Jean-Baptiste Say, Bastiat este un bun exemplu al liberalismul, acesta reușind, prin stilul său, să rămână un reper important în cadrul filosofiei economice.


Dacă dorești să primești newsletter-ul lunar, care cuprinde toate articolele din luna curentă, te poți abona mai jos.

3 thoughts on “Bastiat și învățăturile parabolei ferestrei sparte

  1. Mă bucură postările în care se discută despre oameni care au gândit niște lucruri bune și care au ajutat la modul în care este lumea acum. Vă mulțumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *