Hume, analiza eului și negarea contractului social

După cum am văzut în articolele de până acum, dintre filosofii britanici analizați, o parte a fost reprezentată de scoțieni, precum este cazul și celui de astăzi. David Hume (1711 – 1776) a avut o influență majoră în toată sfera filosofică a Regatului Unit, acesta având contribuții majore în domenii precum cel politic, economic, social și religios.

Una dintre ideile pentru care Hume este foarte cunoscut este aceea referitoare la conceptul identității personale, acesta fiind de părere că nu există un ”eu” care să fie caracterizat de continuitate în timpul vieții noastre, întrucât suferim schimbări atât la nivel de înfățișare, cât și la nivel de gândire. De asemenea, Hume refuză să adere la modul de gândire cauză-efect, fiind de părere că acest lanț cauzal este identificat mai degrabă în gândirea noastră decât în lumea exterioară. În plan religios, Hume refuză crezul religios bazat pe miracole sau pe lanțuri cauzale, fiind de părere că filosofia și religia sunt două domenii diferite care trebuie să nu fie amestecate. Mai multe despre viziunea religioasă a lui Hume pot fi descoperite în cartea sa Dialoguri asupra religiei naturale (o poți găsi aici).

Trecând în planul ideilor sale politice, viziunea filosofică a lui Hume se poate rezuma astfel:

• Hume refuză ideea contractului social, propusă în diverse forme de Hobbes, Locke sau Rousseau; filosoful scoțian consideră că societatea nu funcționează în baza unui contract, ci în virtutea faptului că s-a constatat că nu putem vorbi de societate în lipsa unui sistem de guvernare;
• Ținând cont de condițiile sociale și mai ales de sărăcia țăranilor, Hume consideră că ideea contractuală ar fi absurdă, din moment ce acești oameni nu pot alege în vreun fel să părăsească țara, dacă nu vor să  adere la acest contract, întrucât nu cunosc limbi străine și nu au manierele sau resursele financiare necesare;
• Hume contrazice viziunea lui Locke cu privire la importanță proprietății private, considerând că acest termen nu este unul natural, ci impus de elementele circumstanțiale ale vremurilor; într-o perioadă economică prosperă nu simțim nevoia să ne delimităm proprietatea, nefiind amenințați, în timp ce în vremuri economice grele, recurgem la proprietatea privată pentru a ne apăra interesele și bunăstarea;
• Hume analizează și statul sub aspectul formei de guvernământ – monarhie sau republică – și conchide că, la nivel de autoritate, o monarhie este mai puternică și contribuie la dezvoltarea culturală prin artă, în timp ce republicile încurajează progresul științific și comerțul;
• Revoluțiile și războaiele civile apar din cauza unor doctrine politice extreme, motiv pentru care Hume recomandă moderația politică, pentru a evita situațiile conflictuale.

În materie economică, Hume se opune mercantilismului, în timp ce, în domeniul esteticii, filosoful scoțian apreciază că oamenii, prin natura lor, au un standard de bază comun în ceea ce privește gustul artistic. Astfel, am trecut în revistă principalele idei ale lui Hume în materie politică, cât și cele mai reprezentative idei din celelalte arii de interes ale filosofului empiricist, școală de gândire din care mai fac parte Locke, Mill sau Bentham.

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Share on Facebook

Tweet