Thomas Hill Green (1836-1882) a fost un politolog și filosof idealist britanic care a aparținut școlii neo-kantiene de gândire. Activitatea științifică a lui Green s-a centrat în jurul Universității Oxford, ale cărei studii le-a absolvit, pentru a deveni ulterior profesor de filosofie morală la nivelul aceleiași instituții.
Una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Green a fost Lecții despre principiile obligației politice (o poți găsi aici), apărută în trei volume, în perioada 1885-1888. Green considera că omul dispune de un nivel de conștiință care îi permite să analizeze schimbările petrecute în raport cu sine, nivel de percepție ce este depășit doar de cel al lui Dumnezeu.
Din punct de vedere al filosofiei politice, cele mai importante idei ale lui Green pot fi rezumate astfel:
- Instituțiile politice ar trebui să reunească idealurile morale ale comunităților pe care le administrează, ghidând, totodată, dezvoltarea caracterului cetățenilor;
- Deoarece statul trebuie să acționeze în interesul cetățeanului, oamenii se pot revolta și schimba direcția instituțiilor statului, aspect ce este în beneficiul, pe termen lung, al statului;
- Statul trebuie să protejeze și să încurajeze mediile sociale, politice și economice în care cetățenii au cea mai mare șansă de a acționa în conformitate cu conștiința lor;
- Green este un adept al capitalismului, considerând că averea mai mare a unui om nu aduce cu sine sărăcia mai profundă a altuia; în plus, pe termen lung, toți oamenii din societate vor beneficia de pe urma bogăției acumulate, care se va revărsa către toate straturile sociale;
- Cu toate acestea, statul este îndreptățit și responsabil să limiteze abuzurile capitalismului – să realizeze, spre exemplu, o politică a muncii sau un cadru legal pentru vânzarea terenurilor, având statura necesară pentru a împiedica prevalența unor interese personale locale;
Green a militat, totodată, pentru ancorarea universităților în realitate, prin constituirea unor programe de studii axate mai mult pe aspectele politice și practice ale societăților. Influențat de Kant și Hegel, Green a ocupat o poziție importantă în peisajul intelectual britanic, fiind unul dintre cei mai studiați gânditori britanici pe parcursul secolului al XX-lea.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.