Filosofia stoicilor este poate una dintre cele mai accesibile viziuni filosofice publicului larg, odată cu creșterea în popularitate a acestui curent filosofic, văzut ca alternativă la angoasele și dificultățile epocii contemporane. Dintre filosofii stoici, doi dintre cei mai cunoscuți reprezentanți sunt Epictet și Seneca. Lucrările lor, prezentate sub forma unor scrisori tematice, sunt grupate în texte scurte și accesibile, reunite în cadrul aparițiilor editoriale ale Editurii Seneca.
Unul dintre pilonii de bază ai stoicismului consacră nevoia omului de a fi puternic și a de înfrunta cu demnitate și vigoare durerile sau chiar nedreptățile vieții. Aceasta este și tema principală a Manualului lui Epictet (îl poți găsi aici) și a colecției M-ai întrebat de ce a lui Seneca (o poți găsi aici).
Sfaturile lui Epictet și Seneca se întrepătrund și se susțin reciproc – de la adoptarea unei atitudini umile și cunoașterea propriei valori – A te crede neînsemnat sau lipsit de onoruri ar însemna să crezi că valoarea ta stă în puterea altora. Ceea ce nu e adevărat. Și atunci de unde atâta tristețe? De ce să cauți prețuirea din partea altora, înainte de a te prețui tu însuți pentru ceea ce ești în realitate? (Epictet), Înțeleptul nu se lasă disprețuit de nimeni, își cunoaște importanța, proclamă că nimeni nu are putere asupra sa și toate aceste sentimente, pe care prefer să le numesc neplăceri și nu nenorociri ale sufletului, nu sunt pentru el un adversar pe care să-l înfrângă: pur și simplu nu le simte (Seneca) la stăpânirea de sine și gestionarea situațiilor dificile: Dacă cineva ar lăsa trupul tău în seama oricui i-ar ieși în cale, te-ai înfuria: nu te rușinezi însă că îți încredințezi tu însuți mintea oricui se nimerește, de ajunge să fie tulburată și confuză, dacă el te vatămă (Epictet), La fel trebuie să facă și oamenii buni, să nu se teamă de împrejurările aspre și dificile și nici să nu se plângă de soartă; din orice li se întâmplă să ia partea bună, să îl prefacă într-un bine. Nu este important ce anume suporți, ci în ce fel (Seneca).
Deși cei doi filosofi au fost separați de o generație, dar și de o apartenență socială diferită (Epictet a fost sclav, în timp ce Seneca a fost consilier imperial), ambii au conchis asupra capacității personale de a ne influența percepția asupra evenimentelor, precum și asupra îmbrățișării și acceptării propriei sorți, element regăsit ulterior și în filosofia lui Nietzsche – celebrul amor fati.
Cititul învățămintelor stoice reprezintă o modalitate de încetinire a ritmului alert al vieții, dar și o bună metodă de a ne reaminti că sentimentele și gândurile umane prezintă multiple similarități de-a lungul veacurilor (chiar dacă anumite realități ale Imperiului Roman nu se mai aplică, din fericire, în prezent) – Deși viața fiecărui individ pare a se distinge printr-o mare diversitate, toate ajung la același capăt: primim ceva pieritor și noi înșine vom pieri…Care este atunci atitudinea omului bun? Să se ofere sorții (Seneca).
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
