Egoismul și modul de acțiune al individului

Egoismul este, din punct de vedere filosofic, curentul conform căruia propria persoană stă în centrul motivației pentru care omul își alege acțiunile. Termenul provine din latinescul ego, echivalentul eu-ului românesc. În analiza egoismului, un punct central îl reprezintă analiza liberului arbitru și gradul de libertate pe care individul îl are în luarea deciziilor.

Egoismul poate fi înțeles, din punct de vedere filosofic, în două forme: faptic, atunci când descrie practic modul de acțiune al oamenilor, și normativ, atunci când descrie felul în care oamenii ar trebui să acționeze. De asemenea, acesta a fost folosit inclusiv în elaborarea unor situații referitoare la teoria jocurilor, cel mai cunoscut exemplu fiind dilema prizonierului.

Astfel, poliția reține doi indivizi, pe care îi bănuiește de comiterea unei infracțiuni, însă nu deține dovezile necesare pentru a îi condamna pentru delictul principal. Astfel, celor doi li se comunică că vor putea fi eliberați dacă dau informații despre fapta celuilalt deținut. Situația însă se complică în cazul în care fiecare va alege să îl acuze pe celălalt. Astfel, dacă niciunul dintre ei nu oferă informații, vor fi condamnați la un an de închisoare pentru o faptă secundară. Dacă unul oferă informații, iar celălalt nu, cel care oferă va fi eliberat, celălalt urmând a primi trei ani de închisoare. Dacă cei doi se acuză reciproc, vor primi fiecare doi ani de închisoare. În baza acestui scenariu, se constată că alegerea rațională este cea egoistă, care aduce o condamnare de doi ani sau o eliberare, comparată cu posibilitatea unei condamnări de un an sau de trei ani.

Referindu-ne la egoism, putem identifica aspecte care ne conduc în această direcție în gândirea următorilor filosofi:

• Thomas Hobbes – Un cunoscut susținător al ideii unei naturi umane animate de gânduri de putere și de dominație, filosoful britanic consideră că toate acțiunile omului sunt ghidate de propriul său interes;
• Ayn Rand – consideră că individul trebuie să fie propriul beneficiar al acțiunilor sale, inclusiv din punct de vedere rațional, refuzând viziunea biblică care înseamnă la sacrificarea sinelui pentru ceilalți;
• Friedrich Nietzsche – apreciază că valorile, standardele morale, sunt create de individ, putând fi adaptate în funcție de viziunea fiecăruia;
• Adam Smith și Bernard Mandeville – preluând ideea lui Mandeville, conform căreia viciile sunt benefice societății, Smith consideră că societățile beneficiază de pe urma acțiunilor și intereselor egoiste ale indivizilor;
• Max Stirner – își ghidează acțiunile în funcție de maximizarea autonomiei, sens în care promovează egoismul pentru delimitarea de constrângerile statului, ale societății sau ale familiei;

Deși în societatea modernă nu putem vorbi despre un egoism pur, care să ne ghideze acțiunile, acestea fiind adesea condiționate de norme sociale sau de aspecte etice, precum și de concepte precum cele de iubire sau prietenie (în baza cărora David Hume refuza egoismul), nu putem elimina motivațiile egoiste care ne ghidează, în anumite instanțe, acțiunile, îndreptate spre a ne asigura o situație (mai) bună.

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Share on Facebook

Tweet