Bakunin, spiritul anarhic și 6 idei despre filosofia politică anti-sistemică

Deși Proudhon este considerat a fi fondatorul anarhismului , Mihail Bakunin (1814-1876) este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai acestui curent, viața sa reprezentând un exemplu semnificativ în susținerea filosofiei politice a acestuia. Un cunoscut avocat al revoluției, având legături inclusiv cu Karl Marx, Bakunin avea să fie victima valului revoluționar european din 1848. Începând cu 1849, Bakunin este condamnat la moarte de două ori, în Germania și în Austria, de fiecare dată pedeapsa fiind comutată în detenție pe viață. În 1850 este extrădat în Rusia, luând drumul exilului siberian, de unde avea să evadeze în 1861, călătorind prin Japonia și America de Nord pentru a ajunge la Londra.

Bakunin a avut primul contact cu lumea politică după ce, la 22 de ani, a realizat prima traducere a lui Hegel în rusă. În 1842, acesta a scris Reacția în Germania, operă care se încheie cu una dintre cele mai celebre replici ale sale: Dorința de distrugere este, în același timp, o dorință creativă, de asemenea. După evadarea sa, filosofia sa politică s-a cristalizat și mai bine, acesta urmărind ca toți oamenii să fie egali și liberi. Cea mai cunoscută lucrare a lui Bakunin este Dumnezeu și statul (o poți găsi aici).

bakunin, anarhism, filosofie politică

În viziuna sa politică, Bakunin promovează următoarele idei principale:

  • Socialismul este dezirabil, însă doar sub formă instinctuală, pentru a oferi tuturor oamenilor, la naștere, condiții similare de dezvoltare;
  • Cu toate acestea, socialismul politic este cel mai mare rău, întrucât ar uni socialismul și absolutismul, anulând libertatea individuală;
  • Violența revoluționară ar trebui îndreptată împotriva instituțiilor, nu a celor care lucrează pentru aceste instituții;
  • În locul unui stat, s-ar constitui o organizație internațională care ar avea ramuri naționale, sediul organizației mari nefiind cunoscut de majoritatea membrilor; rolul acestei organizații ar fi de a dezvolta spiritul revoluționar, iar, apoi de a îndruma oamenii în a-și descoperi menirea;
  • Această cale instinctuală a omului este dezirabilă, întrucât Bakunin consideră că libertatea omului este reprezentată de respectarea legilor naturale, deoarece aceștia le recunosc ca atare;
  • Puterea corupe chiar și pe omul cel mai nobil, dar, întrucât organizația internațională nu își propune a avea rol conducător, seducția puterii va fi inexistentă;

În ciuda problemelor sale de sănătate, rezultat al anilor de detenție, Bakunin a fost un personaj activ în mișcările anarhice din Paris și Bologna. De asemenea, a reprezentat sursă de inspirație pentru mișcări similare în Egipt și în America Latină, fiind un viu reprezentant al complementarității dintre viziune și acțiune, indiferent de riscuri sau consecințe.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

3 thoughts on “Bakunin, spiritul anarhic și 6 idei despre filosofia politică anti-sistemică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *