Josiah Royce (1855-1916) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi americani, precum și o importantă figură din domeniul psihologiei. Cu influențe, de asemenea, în istorie și matematică, Royce a fost preocupat de studiul comunităților și de modul în care acestea pot fi administrate.
Născut într-o familie de emigranți englezi, Royce avea să studieze pentru un an filosofia, în Germania, urmând apoi nu mai puțin de patru doctorate. Prima sa lucrare importantă a fost Aspectul religios al filosofiei, unde a dezvoltat ideea existenței unui cunoscător absolut, care să cuprindă toate adevărurile și posibilele erori din lume, pentru ca aceste concepte să aibă înțeles. Cea mai cunoscută operă a lui Royce este Filosofia loialității (disponibilă aici).
Din punct de vedere al filosofiei politice, Royce a dezvoltat următoarele idei principale:
-
Indivizii își au originea în societate, iar adevărata individualitate poate fi realizată doar în acest context. Astfel, finalitatea individualității umane este atât responsabilitatea fiecăruia, precum și a societății;
-
Comunitatea este un produs social, iar o comunitate adevărată se poate realiza prin efortul indivizilor care o compun;
-
Menirea individului este aceea de a își crea condițiile pentru a avea o viață frumoasă, dar și pentru a contribui la o comunitate de succes;
-
Din punctul de vedere al filosofului american, identitatea personală nu poate exista în lipsa unor comunități care să confere oamenilor țeluri și roluri sociale pe care să le asimileze;
-
Royce plasează o importanță capitală cauzelor pierdute, care nu pot fi realizate în timpul vieții niciunuia dintre cei aflați în comunitate, dar care practic călăuzesc normele după care societatea respectivă se ghidează;
Influențat de filosofia lui Kant, Royce a urmărit modul de a crea comunități cât mai reușite, văzând imposibilă bunăstarea individului fără cea a comunității, viziunea sa reprezentând o nișă neexploatată în totalitate, în mediul filosofic.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.