Filosofie politică

Cicero și politica ce decurge din filosofie

Cicero este una dintre figurile cele mai cunoscute din lumea Romei antice, dar acesta nu poate fi numit neapărat un filosof, cel puțin nu în sensul clasic. Cu toate acestea, activitatea și scrierile sale, inclusiv în materie filosofică, prezintă particularitatea de a fi foarte aplicate și de a urmări un scop bine definit. Astfel, filosofia sa este una politică, în cel mai pur sens. 

Trăind într-o perioada tumultoasă a Romei, între 106 și 43 înaintea erei noastre, acesta asistă la decăderea Republicii și este determinat să lupte pentru salvarea și reformarea acesteia. Cicero însă nu era un simplu luptător idealist, fiind un celebru orator, cunoscut pentru darul său de a stârni emoția maselor, inclusiv în cazul proceselor din justiție, unde lua adesea rolul de apărător al inculpatului. Revenind la scrierile și discursurile sale, Cicero a acționat creându-și o filosofie care să îi servească scopurilor avute. Cum leagănul filosofiei și al artelor rămânea în Grecia, romanii fiind mai interesați de aspectele practice ale vieții, Cicero a tradus multe dintre operele grecești în latină, îmbogățind vocabularul, prin inventarea unor cuvinte noi, care nu aveau anterior echivalent în latină, în sensul lor inițial conferit de scrierea grecească.

Cicero, Roma, filosofie politica    Cicero citat

În ceea ce privește politica, ideile principale ale lui Cicero se axează pe următoarele direcții:

  • Cauzele declinului Republicii rezidă din caracterul lipsit de onestitate al noilor conducători; 
  • Cicero dorește ca liderii să pună pe plan secund dorința de faimă și de putere și să își ghideze acțiunile în virtutea stabilității și prosperității sociale; 
  • Odată ce elita aderă la noile canoane de conduită, atunci vor putea adopta o legislație care să pună în valoare aceste principii, care se vor putea extinde astfel la nivelul întregii societăți, contribuind astfel la ascensiunea Republicii; 
  • Mizând pe puterea exemplului, Cicero alege momente din istoria Romei care îi susțin cauza și le prezintă într-o manieră idilică sau hiperbolică, pentru a impresiona audiența;
  • În disputele sale cu ceilalți adversari politici, Cicero mizează pe ridiculizarea oponentului său pentru a îi compromite imaginea și autoritatea;
  • Oratoria este o armă importantă în lupta politică, însă aceasta presupune ca oratorul în cauză să dispună de: cunoștințe vaste de literatură, istorie și filosofie, expertiză juridică, abilitatea de formula concluzii pornind de la cazuri particulare, capacitatea de a stârni mila sau furia oamenilor, prin emoțiile transmise;

Deși opera sa scrisă nu este recunoscută ca fiind una de o valoare filosofică incontestabilă, modul lui Cicero de gândire a avut un rol important în viața politică a Romei. În plus, prin traducerile sale, Cicero deschide calea către cunoașterea filosofică în spațiul roman și pune bazele unui limbaj filosofic în care să se regăsească înțelesurile originale ale scrierilor grecești, contribuind astfel la dezvoltarea filosofiei politice în zona europeană și nu numai.


Dacă dorești să primești newsletter-ul lunar, care cuprinde toate articolele din luna curentă, te poți abona mai jos.

One thought on “Cicero și politica ce decurge din filosofie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *