Ricardo, despre utilitatea marginală și avantajul comparativ

David Ricardo (1772 – 1823) este unul dintre cei mai cunoscuți economiști, fiind adesea menționat alături de Adam Smith, pentru dezvoltările aduse în domeniul economiei moderne. În plus, ce este interesant de menționat despre Ricardo este faptul că este unul dintre puținii teoreticieni care a cunoscut faima și în cursul vieții, cât și mult apoi.

Dezmoștenit, din cauza faptului că s-a căsătorit în afara credinței iudaice, din care făcea parte, Ricardo avea să reușească să acumuleze o avere considerabilă pe parcursul vieții, ulterior dedicându-se și studiului economiei, sub puternica influență reprezentată de cartea lui Adam Smith, Avuția națiunilor. Prima sa remarcă în materie economică, care, de altfel, l-a și propulsat în cadrul comunității, a fost accea că inflația din Marea Britanie a fost cauzată de tipărirea în exces a banilor, teorie devenită ulterior cunoscută ca monetarism. Una dintre cele mai cunoscute scrieri ale lui Ricardo este Principiile Economiei Politice și Taxării (disponibilă aici).

ricardo, espresso filosofic

Alte idei importante dezvoltate de către Ricardo, în materie de filosofie economică, sunt următoarele:

  • Ricardo pune bazele teoriei diminuării utilității marginale, prin care afirmă că atunci când se combină o resursă fixă cu mai multe resurse crescute, creșterile de producție vor fi din ce în ce mai mici (exemplu: creșterea graduală a numărului muncitorilor și a echipamentelor tehnice utilizate pe o porțiune finită de pământ va conduce la o creștere a producției din ce în ce mai mică);
  • Economistul britanic susținea comerțul liber, considerând că acesta este benefic țărilor, în virtutea avantajului comparativ pe care fiecare stat îl are în a produce diverse bunuri; (explicat în infografic, pentru situațiile în care comerțul pare a nu fi avantajos pentru țara mai dezvoltată)

ricardo, espresso filosofic

  • Pornind parțial de la gândirea lui Malthus, Ricardo analizează teoria chiriilor; astfel, pornind tot de la domeniul agricol, Ricardo constată că pe măsură ce terenurile bune sunt exploatate, se va trece la utilizarea celor mai puțin fertile; cum prețul grânelor nu este influențat de tipul de teren, fermierii vor fi dispuși să plătească mai mult pentru un teren mai fertil, ceea ce face ca proprietarii pământului mai fertil să fie cei cu adevărat avantajați de natura terenului respectiv, ci nu fermierii care cultivă pe acest teren;

Gândirea lui Ricardo a fost una plină de noutate în epocă, fapt ce a contribuit și la construirea imaginii sale în dezvoltarea economiei moderne. În plus, prin viziunea sa, Ricardo a contribuit și influențat, în anumite măsură, atât viziunea lui Marx, cât și pe cea a lui Mill.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

3 thoughts on “Ricardo, despre utilitatea marginală și avantajul comparativ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *