Filosofie altfel

Împăcarea cu sine în hinduism

Hindușii nu se complică în privința fericirii. Religia lor e atât de deterministă și le organizează atât de eficient traseul vieții, încât aspirația la fericire e un nonsens pentru ei. De mici, hindușii sunt învățați că fiecare om va trăi acea viață pe care a meritat-o în urma existențelor anterioare (conform conceptelor maya și karma); în reîncarnarea lor de acum, ei au moștenit amprenta păcatelor și a virtuților trăite în precedentele vieți.

Prin urmare, de ce să mai pretindă la o ameliorare a stării actuale, dacă fiecare hindus e convins că suportă sau profită de ceea ce a meritat; ei poartă în interiorul lor germenele a ceea ce vor simți și trăi. Hermann Keyserling, care a studiat îndeaproape esența religiei și filosofiei hinduse, nota în Jurnalul de călătorie al unui filosof: „Întrucât fericirea și nefericirea depind de starea internă, nimic esențial nu este înfăptuit prin schimbări, oricât de favorabile, ale condițiilor exterioare”. Cu alte cuvinte, nu mai are rost să lupți pentru a schimba ceva, fiindcă ce ți-e dat nu poate fi modificat.

Filantropia, ajutorarea celorlalți, se face în India nu atât pentru a-i salva pe sărmani (soarta lor oricum e pecetluită), ci pentru ca cel care ajută să se salveze pe sine, să progreseze spiritual, cu gândul că va obține o soartă mai bună în viața următoare (când eul de atunci va beneficia de sacrificiile eului de acum).

espresso filosofic, hinduism

Această atitudine asupra destinului explică de ce în India până și cel mai sărman și umil individ se poate simți împăcat cu soarta sa; el știe că nu poartă o vină personală pentru ce i se întâmplă, că existența sa din prezent reprezintă o etapă necesară către existențele din viitor, care vor fi mai merituoase.

Același Keyserling, vizitând un spital indian, a menționat la un moment dat: „Niciodată n-am văzut un spital în care să domnească o dispoziție mai veselă; certitudinea mântuirii îndulcea toate suferințele”. În India, terapia prin religie funcționează cu atât mai eficient, cu cât mai credincioși sunt indivizii și ei sunt cât se poate de credincioși, fiindcă în hinduism a crede înseamnă la propriu a te elibera de frământările existențiale; „nebun ar fi acela care n-ar crede”, și-ar pierde pilonul care-i dă sens și perspectivă.

Хорошую религию придумали индусы (Bună religie au mai inventat hindușii), cânta Vladimir Vîsoțki (un vestit bard sovietic), admirând teza reîncarnării sufletului; într-adevăr, cu o asemenea filosofie de viață, hindușilor le este mai ușor să suporte nevoile și nedreptățile, chiar dacă, de facto, aceasta nu e decât o formă de autoînșelare. E o altă iluzie, dar care, iată, face mai mult bine psihicului decât iluzia fericirii, care, din contra, îndeamnă omul să vrea mai mult și să sufere apoi că nu-și trăiește visurile…      

Articol realizat de Dorian Furtună.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Please follow and like us:
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *