Schopenhauer și filosofia pesimismului

Posted on Posted in Filosofie a religiei

Arthur Schopenhauer (1788 – 1860) este considerat a fi exponentul filosofiei pesimismului, acesta având o viziune destul de sumbră asupra vieții. Filosoful german avea să atingă stadiul recunoașterii în etapa finală a vieții, atât din cauza viziunii sale, diferită de cea din epocă, cât și din cauza temperamentului său dificil și adesea conflictual. Într-o era a idealiștilor, Schopenhauer a ales calea esteticii, alegând de asemenea, ateismul, într-o epocă în care filosofia și credința religioasă se suprapuneau.

Pornind în studiul filosofiei prin analizarea operelor lui Kant și Platon, Schopenhauer avea ulterior să îl studieze și pe Spinoza, de la care urma să împumute o parte din viziune. Schopenhauer schimbă însă punctul de focalizare, de la conceptul de Dumnezeu, la cel de Voință. Voința reprezintă aspectul în jurul căruia se dezvoltă filosofia lui Schopenhauer, inclusiv partea de analiză religioasă.

schopenhauer, espresso filosofic

Deși la nivel de menționare explicită ocupă un rol relativ marginal, aspectele ce țin de filosofia religiei la Schopenhauer se pot deduce din analizarea imaginii de ansamblu și se pot rezuma astfel:

  • Voința este cea care guvernează lumea și cea care face din viață un calvar, întrucât aceasta nu cunoaște limite, aspect ce este valabil pentru toate formele de viață;
  • Voința ne împinge să urmărim constant noi obiective și să uităm repede satisfacția derivată din atingerea obiectivelor anterioare; astfel, ne aflăm într-o cursă perpetuă de atingere a fericirii, cursă pe care nu o putem încheia învingători;
  • Întrucât viața presupune această suferință, în viziunea lui Schopenhauer non-existența ar fi de preferat;
  • Deși viața este percepută ca un chin, Schopenhauer consideră, asemeni lui Camus, că sinuciderea nu este o soluție. Spre deosebire de filosoful francez, însă, Schopenhauer consideră că soluția este reprezentată de artă și de prețuirea frumosului, a esteticului;
  • Soluția complementară celei anterioare pentru problema vieții, este în viziunea lui Schopenhauer, ascetismul, întrucât o minte care reușește să înlăture tentațiile se poate elibera de sub jugul Voinței, idee asemănătoare celei dezvoltate de către Spinoza;
  • Filosoful german demontează Problema răului (dacă există un Dumnezeu atotputernic, atotștiutor și binevoitor, cum de există răul în lume?), negând existența divinității și justificând răul prin existența liberului arbitru uman, mânat de iraționalitatea Voinței;

Măcinat de un anume spirit conflictual, rupând relațiile cu mama sa și fiind un adversar înverșunat al contemporanului Hegel, pe care îl acuza de postularea unor concepte incomprehensibile, Schopenhauer avea să joace un rol important, prin transmiterea ideilor sale în sfera filosofiei, a literaturii și a muzicii. Apreciat mai ales pentru faptul că, asemeni lui Kant, a considerat că un comportament etic nu este condiționat de existența divinității, Schopenhauer avea să influențeze nume precum Nietzsche, Bergson, Baudlaire, Thomas Mann, Tolstoi, Turgheniev, Eminescu, Zola, Brahms sau Wagner.


Dacă dorești să primești newsletter-ul lunar, care cuprinde toate articolele din luna curentă, te poți abona mai jos.

4 thoughts on “Schopenhauer și filosofia pesimismului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *