Desiderius Erasmus (1468-1536) este unul dintre principalii gânditori europeni din perioada Renașterii. Activitățile sale principale s-au concentrat în jurul scrierii Noului Testament (aspect care i-a atras în egală măsură faima și defăimarea) și a redactării de scrisori polemice către oameni de state și intelectuali ai epocii. Din punct de vedere filosofic, Erasmus nu se încadrează într-o tipologie anume, marele său merit constând în faptul că aprecia faptul că filosofia trebuie să depășească stadiul unui studiu universitar și trebuie să devină parte din activitatea fiecăruia dintre noi.
Erasmus s-a născut la Rotterdam (fiind cunoscut, de altfel, precum Erasmus din Rotterdam). Rămas orfan de la o vârstă fragedă, Erasmus avea să ia calea monahală, care avea să îl ducă în Franța, Marea Britanie și în restul Țărilor de Jos. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt Noul Testament (în greacă și latină) și Viața lui Jerome. Scrierile sale au fost numeroase (în România poți găsi Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei –disponibilă aici sau Despre literatură – disponibilă aici) asemenea locurilor unde a domiciliat, petrecând perioade importante în Elveția și în Germania.
Deși Erasmus nu s-a considerat și nu este considerat un filosof, activitatea sa nu poate fi separată de acest domeniu, principalele sale idei de filosofie a religiei fiind extrase din următoarele aspecte:
- Erasmus a fost un umanist, care a militat pentru studiul literaturii și artei clasice, în detrimentul păgânismului din perioada Evului Mediu ; pentru Erasmus, filosofia este inseparabilă de cele două domenii, promovând filosofia creștină, care nu este definită precum un set de reguli, ci precum un mod de viață ;
- Una dintre primele lucrări ale lui Erasmus propune o viață bazată pe o trăire interioară în acord cu principiile creștine, neaxată pe ceremonii exterioare. Această idee este una bazată pe platonism, Erasmus condamnând preferința din epocă pentru Aristotel ;
- Erasmus aderă la ideea lui Platon, referitoare la o clasă conducătoare alcătuită din filosofi, întrucât consideră că aceasta este calea pentru eliberarea societății de vicii ;
- Erasmus aspiră la principiile epicurismului, întrucât consideră că doar așa se poate atinge starea de liniște interioară, care este departe de orice formă de vinovăție, considerându-l pe Hristos drept cel mai mare dintre epicurianiști ;
- Potrivit gânditorului olandez, natura lui Dumnezeu depășește limitele gândirii umane, motiv pentru care este mai bine să credem în acesta decât să încercăm să-l înțelegem, prin intermediul gândirii umane ;
- Erasmus evocă puterile artei discursului, modalitate de exprimare pe care o consideră adecvată dialogului cu divinitatea;
Critic al lui Cicero, dar admirator al lui Montaigne, Erasmus avea să fie cenzurat, după moartea sa, însă secolul al XX-lea avea să fie unul al redescoperirii sale. Ulterior, datorită lucrărilor sale variate, dar și a traseului său european, programul studențesc de mobilitate, atât de cunoscut astăzi, i-a preluat numele.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
