Filosofie a religiei

Descartes, scepticismul și (in)certitudinile

René Descartes (1596 – 1650) este considerat a fi părintele filosofiei moderne, datorită rupturii sale față de școala aristoteliană de gândire, bazată pe utilizarea simțurilor. Prin intermediul rațiunii și a promovării științelor, Descartes fiind și un matematician renumit, filosoful francez deschide calea unei noi gândiri în filosofie, care avea să formeze curentul raționalist, promovat ulterior de Spinoza și Leibniz.

Descartes este renumit pentru replica sa, Gândesc, deci exist (Cogito ergo sum), însă pe lângă afirmația în sine, este foarte interesant să descoperim ce a voit de fapt filosoful francez să transmită. În plus, pornind de la această afirmație, Descartes dezvoltă un mecanism prin care să demonstreze existența lui Dumnezeu. Principiul de bază al lui Descartes este acela de a se îndoi de absolut orice, oricât de neverosimil ar părea dubiul, întrucât simțurile pot fi înșelătoare, idee opusă de cea a lui Aristotel, care considera simțurile ca fiind practic turnesolul realității.

descates, espresso filosofic

Astfel, traseul logic propus de Descartes se poate rezuma astfel:

  • Deși religios, Descartes propune să ne imaginăm că există un demon invizibil care ne face să ne îndoim de absolut orice este în jurul nostru;
  • Astfel, de exemplu, acest demon vă poate face pe voi să credeți că citiți acest articol, deși ,de fapt, doar visați că îl citiți, fapt pe care nu îl puteți nega, întrucât acest gând se bazează în exclusivitate pe simțuri, care pot fi înșelătoare;
  • Înlăturând astfel orice idee considerată ca fiind cunoscută, Descartes conchide că nu se poate încrede în nimic, nici măcar în faptul că acesta are un trup;
  • Cu toate acestea, faptul că gândește toate aceste lucruri și că poate fi înșelat de către demon îi demonstrează faptul că existența sa este reală, de unde și replica Gândesc, deci exist;
  • Pornind din acest punct, Descartes reia toate ideile refuzate anterior și le conferă veridicitate prin faptul că pornește de la o idee de bază solidă, ce nu poate fi pusă la îndoială;
  • Ulterior, Descartes afirmă că nu poate exista cauză fără efect, existența noastră fiind astfel efectul existenței lui Dumnezeu, care este singura entitate care poate exista fără a fi în sine efectul unei alte forțe;
  • Un al doilea argument în favoarea existenței lui Dumnezeu este acela al perfecțiunii și al proprietății; astfel, după cum unghiurile unui triunghi însumează 180 de grade în mod natural, asemenea, Dumnezeu, care întruchipează perfecțiunea, există în mod natural, întrucât existența este preferabilă non-existenței, non-existența devenind astfel o negare a perfecțiunii;

Prin acest raționament, Descartes practic conceptualizează scepticismul, concluzia sa fiind una dintre cele mai cunoscute replici ale istoriei. Filosofia lui Descartes și raționalismul său se află în opoziție față de școala empiricistă de gândire, reprezentată de Hobbes sau Locke, această antiteză contribuind la progresul gândirii filosofice.


Dacă dorești să primești newsletter-ul lunar, care cuprinde toate articolele din luna curentă, te poți abona mai jos.

4 thoughts on “Descartes, scepticismul și (in)certitudinile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *