De Beauvoir și moralitatea, în lipsa lui Dumnezeu

Simone de Beauvoir (1908-1986) este un reprezentant marcant al curentului francez existențialist, alături de Jean-Paul Sartre, alături de care a trăit, și Albert Camus. Influențele care i-au dezvoltat stilul sunt multiple și diverse, de la Descartes la Heidegger și de la Kant la Hegel și Marx. Precoce de la o vârstă fragedă, de Beauvoir avea să devină cea mai tânără profesoară de filosofie din Franța, la vârsta de doar 21 de ani.

Relația sa cu Sartre a fost una neconvențională, cei doi necăsătorindu-se, neavând copii și nelocuind împreună, având și alte relații, însă rămânând parteneri, atât din punct de vedere romantic, cât și intelectual, până la moartea lui Sartre, în 1980. Cea mai cunoscută lucrare a lui de Beauvoir este Al doilea sex, o carte care a stârnit multe aprecieri, dar și controverse, ajungând inclusiv pe lista cărților interzise de către Vatican (o poți găsi aici). În acest magnum opus, Simone de Beauvoir analizează secolele de opresiune împotriva femeilor, care au ajuns să se definească prin intermediul, și în relație cu bărbații. Pe lângă activitatea filosofică și literară, de Beauvoir era pasionată și de călătorii, acestea inspirând-o inclusiv în lucrările sale, după vizite realizate în URSS și Republica Populară Chineză, state comuniste, față de a căror ideologie manifesta simpatie.

În relația sa cu divinitatea, de Beauvoir a dezvoltat următoarele idei :

• La începutul copilăriei sale, a crezut în Dumnezeu, până la vârsta de 14 ani, când a manifestat o criză de credință ; din acel moment, de Beauvoir a decis, în mod irevocabil, că nu există Dumnezeu ;
• O temă centrală a filosofiei sale era reprezentată de responsabilitatea etică pe care individul o are față de sine, de alți indivizi și de cei supuși opresiunii ; într-un dialog imaginar, între regele Pyrrhus și Cineas, de fiecare dată după ce regele își expune planurile pentru viitoarele cuceri, Cineas îl întreabă ce va face apoi ; la răspunsul regelui, acela de a se odihni, consilierul Cineas îl întreabă de ce să nu se odihnească de la început, punând la îndoială motivele din spatele planurilor de acțiune ;
• În lipsa unui Dumnezeu care să reglementeze norme morale, această sarcină revine individului, care trebuie să țină cont de libertatea sa și de cea a celorlalți, pentru a nu ajunge la reaua credință a lui Sartre ;
• În dezvoltarea acestei idei, de Beauvoir răspunde parabolei lui Dostoievski, Marele Inchizitor, unde scriitorul rus afirmă că în lipsa lui Dumnezeu, totul este permis;
• Adeptă a libertății, de Beauvoir refuză noțiuni precum absolutul lui Hegel, Dumnezeul creștin sau noțiuni abstracte precum umanitate, stat, știnnță, care știrbesc libertatea individuală ;
• Libertatea aceasta constă în spontaneitatea de a alege propriile acțiuni, la un moment dat, care să nu fie impuse de biserică, Dumnezeu sau de valorile familiale;

Simone de Beauvoir a reușit să devină o figură centrală a filosofiei secolului precedent, parteneriatul său cu Sartre ajutând-o în cunoașterea faimei, dar, în același timp, plasând-o, într-un fel, în umbra acestuia, destinul său practic urmărind, într-un fel, cele descrise în Al doilea sex. Rămâne, de asemenea, una dintre figurile marcante ale feminismului, deși nu s-a considerat a fi o exponentă a acestui curent.

Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Share on Facebook

Tweet