Cioran și filosofia disperării

Posted on Posted in Filosofie a religiei

Emil Cioran (1911-1995) este unul dintre filosofii cei mai admirați ai secolului precedent. Această admirație nu provine însă dintr-un optimism al gândirii sale, ci tocmai din pesimismul său fără remediu, care a proiectat o nouă viziune asupra vieții, diferită de cea existențialistă sau cea nihilistă. Fiind adesea comparat cu Nietzsche, Cioran și-a dezvoltat o gândire care a pornit de la insomnia care i-a măcinat viața și care a favorizat instalarea unei depresii.

Născut în Transilvania și ajuns ulterior la București, pentru studii, Cioran a fost fascinat de sentimentul eșecului care transpira prin toți porii capitalei românești : eșec pe care îl vedea la nivelul elitei societății bucureștene, care nu reușea să profite de harul cu care era înzestrată. Mutându-se la Paris, din 1937 (și definitiv din 1941), Cioran avea să își consacre cariera publicistică în principal în limba franceză, cele mai cunoscute opere ale sale fiind Pe culmile disperării (publicată anterior în România) sau  Despre neajunsul de a te fi născut. Până la momentul Paris, Cioran a beneficiat de o bursă la Berlin (la momentul 1933-1935), perioadă în care a fost atras de politica lui Hitler, pe plan național fiind un simpatizant al legionarilor. Ulterior, Cioran a regretat simpatiile sale politice din tinerețe.

emil cioran, espresso filosofic

În ceea ce privește filosofia sa, Cioran, asemenea lui Shestov, se identifică parțial cu existențialismul și nihilismul, principalele sale idei fiind următoarele :

  • Cioran avea o viziune pesimistă asupra vieții și asupra naturii umane : toate ideologiile sunt o minciună, libertatea este iluzie, iar viața este marcată de violență și ură ;
  • Filosoful român pleacă de la ideea lui Epicur despre moarte, pe care o adaptează însă : sentimentul general este acela de a ne fi milă de cei pe care îi cunoșteam și care au dispărut, dar aceștia nu trebuie priviți cu milă întrucât au rezolvat toate problemele, inclusiv pe cea a vieții;
  • Pentru Cioran, asemenea lui Schopenhauer, non-existența este preferabilă, iar viața nu reprezintă o cursă către moarte, ci o scăpare de catastrofa de a te fi născut ;
  • În privința filosofiei și a activității sale publicistice, Cioran considera că această activitate l-a ținut departe de suicid, acțiune pe care o consideră însă inutilă, întrucât întotdeauna este realizată mult prea târziu;
  • Contrar lui Socrate, care considera filosofia o bună metodă de a pregăti sufletul pentru moarte, Cioran aprecia că filosofia nu reușește să ofere un sens vieții, iar morții cu atât mai puțin, aspect care denotă nihilismul existent în tot ceea ce înseamnă existența umană ;
  • Religia era văzută de filosoful român ca o modalitate la care omul recurge din frica pe care viața și moartea o insuflă ; deși admirator al budismului, Cioran nu s-a putut apropia decisiv de acesta, un curent mult prea îndepărtat pentru un occidental dezrădăcinat ;

Poate în mod ironic, Cioran avea să treacă în neființă la vârsta de 84 de ani, având la dispoziție un timp îndelungat pentru a reflecta la tragedia vieții și la dezavantajul de a te naște, în primă instanță. Din fericire pentru toți ceilalți, viziunea pesimistă a gânditorului român a dat naștere unei filosofii inedite, apreciată pentru originalitate și, în funcție de încercările prin care trecem fiecare dintre noi, pentru ideile sale.


Dacă dorești să primești newsletter-ul lunar, care cuprinde toate articolele din luna curentă, te poți abona mai jos.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *