Curente filosofice

Pozitivismul logic și refuzul întrebărilor metafizice

Pozitivismul logic reprezintă un curent filosofic care își are originea în Viena anilor 1920 și dezvoltarea în anii ’40 și ’50, în Statele Unite ale Americii. Conform acestei școli de gândire, cunoștințele dobândite pe cale științifică sunt singurele care pot prezenta încredere, fiind refuzată investigarea temelor cu tentă metafizică, precum cele referitoare la liberul arbitru sau la existența divinității, care sunt considerate lipsite de valoare. Astfel, o afirmație este valoroasă dacă aceasta poate fi verificată și se poate dovedi a fi adevărată sau falsă, caz ce nu se aplică întrebărilor metafizice.

Deși, în aparență, prezintă similarități cu empirismul, pozitivismul logic diferă prin faptul că apreciază că verificarea cunoștințelor poate fi realizată doar prin verificare, nu prin filtrul propriei experiențe. Principalii reprezentanți europeni ai curentului își au originea în Școala de la Viena, printre aceștia aflându-se nume precum Hans Hahn, Rudolf Carnap sau Otto Neurath, majoritatea acestora putând fi considerați neo-kantieni.

logical positivism, espressofilosofic

Cu toate acestea, pozitivismul logic este mai cunoscut prin intermediul filosofilor care au cochetat parțial cu acesta sau care l-au utilizat în scopul elaborării unor alte teorii:

  • Ludwig Wittgenstein – prima perioadă a scrierilor sale este asociată cu pozitivismul logic, ulterior acesta distanțându-se de cele scrise în Tractatus Logico-Philosophicus, una dintre lucrările de bază ale acestui curent, prin care încerca crearea unei unități logice la nivelul structurii limbii;
  • Karl Popper – un reprezentant prin teoria sa critică, el pornește de la pozitivismul logic, apreciind că acesta ajută oamenii să dobândească cunoștințe prin intermediul contradicțiilor întâlnite prin răspunsurile la întrebările adresate, concluzionând că filosofia sa a omorât pozitivismul;
  • Bertrand Russell – a încercat realizarea unei baze logice a matematicii, fiind unul dintre principalii filosofi care s-a concentrat asupra dezvoltării logicii, fiind denumit și părintele filosofiei analitice;

În ciuda umbrei în care acest curent filosofic a intrat după anii ’50, relevanța sa rezidă într-una dintre marile întrebări lansate și rămase în analiză – posibilitatea realizării unei unități a științelor și eventualitatea ca aceasta să explice elementele care ne înconjoară.


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

 

Please follow and like us:
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *