Hedonimsul este un termen care provine din grecescul hedone, care înseamnă plăcere, devenind un curent filosofic care militează în favoarea obținerii plăcerii. Contrar însă percepției existente, acesta nu face referire la plăcerea fizică, considerată efemeră. În schimb, este avută în vedere plăcerea de durată, care derivă din prietenie, artă sau înțelepciune.
Primii exponenți ai hedonismului au fost adepții școlii presocratice Cyrenaics, care considerau că scopul unei vieți bune este reprezentat de plăcerea momentului – Nașterea hedonismului este o lectură utilă în acest sens, pe care o poți găsi aici. Astfel, din moment ce existența este alcătuită din momente individuale, adevărata arta a vieții este reprezentată de obținerea celui mai mare grad de plăcere posibil din fiecare moment. Ulterior, această viziune simplistă a hedonimsului a fost abandonată, în căutarea unei fericiri care să nu fie efemeră.
Principalii reprezentanți ai hedonismului au fost:
- Epicur – atingerea plăcerii este dependentă de utilizarea rațiunii, în vederea reducerii durerii la un nivel cât mai mic posibil; astfel, viziunea epicurianistă a ajuns să aprecieze mai mult lipsa durerii decât obținerea plăcerii;
- Jeremy Bentham – a reînviat conceptul de hedonism, sub umbrela utilitarismului, considerând că oamenii acționează în virtutea maximizării plăcerilor, prin acțiunile alese;
- Joseph Butler – a contrazis viziunea lui Bentham, consderând că plăcerea este doar o valoare adăugată în privința procesului decizional al indivizilor; în plus, în privința paradoxului plăcerii, Butler susține că individul poate obține plăcere doar atunci când încetează a o căuta prin intermediul acțiunior sale;
Hedonismul fost denunțat în perioada Evului Mediu, de către filosofii adepți ai creștinismului, aceștia considerându-l ireconciliabil cu doctrina religioasă. Ulterior, hedonismul a stat la baza dezvoltării libertinismului, cu exponenți precum celebrul Marquis de Sade. În ciuda controverselor existente în jurul acestui curent și a numeroaselor variațiuni ale sale, aplicația sa practică nu poate fi contestată, din moment ce, în cele mai multe situații, acționăm în virtutea maximizării plăcerii pe care o simțim sau în scopul diminuării gradului de durere, indiferent de formă, la care suntem supuși.
Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.
2 thoughts on “Hedonismul și mitul plăcerii nestăvilite”