Curente filosofice

Anarhismul sau eterna fascinație a libertății

Anarhismul este un current filosofic care promovează specticismul față de noțiunile de autoritate și de putere, în special din perspectivă politică. În promovarea acestei idei primează accentul pus pe libertatea individului, care evoluează într-un mediu care nu îl îngrădește. Termenul de anarhism provine din grecescul arche (puterea de a conduce), reprezentând negarea acestui termen.

Anarhismul, în forma sa cea mai cunoscută, apare în forma sa politică. Astfel, conform lui Bakunin, existența statului reprezintă dominația unei clase asupra alteia, aspect ilegitim. Bakunin extinde însă anarhismul și în domeniul religios, proclamând că dacă există un Dumnezeu atotputernic, atunci acesta trebuie interzis. Acest mod de gândire poate fi însă extins la nivelul oricărui comportament dominant existent în societate.

Din punct de vedere politic, anarhismul are o lungă istorie de activitate,desi nu a fost folosit sub acest nume:

  • Epicurianiștii și cinicii promovau neimplicarea în activitatea politică, în schimb preferând liniștea și cultivarea auto-controlului, în cazul primilor, sau chiar desconsiderarea normelor de autoritate, după cum este cazul lui Diogene;
  • După ce, o perioadă, ideea contractului social (argumentată diferit) a prevalat, prin scrierile lui Hobbes, Locke sau Rousseau, Proudhon introduce termenul de anarhism, considerând proprietatea ca fiind despotism, iar guvernarea omului asupra omului ca fiind opresiune;
  • Max Stirner dezvoltă o nouă formă a anarhismului prin promovarea individualismului, considerând că statul împiedică dezvoltarea sinelui;
  • Parțial, Thoreau și Rand pot fi asimilați individualismo-anarhismului;
  • Kropotkin dezvoltă modelul anarho-comunismului, susținând necesitatea de a utiliza toate resursele pentru bunăstarea tuturor, criticând însă centralizarea impusă de comunism;

O discuție centrală asupra anarhismului se axează asupra modului în care violența poate fi limitată, în contextul imaginării unor societăți care nu beneficiază de o autoritate centrală. Viziunile diferă, existând promotori ai pacifismului anarchic, căruia îi este asimilat Gandhi, adepți ai violenței ca reacțiune la violența statului, precum Emma Goldman, sau gânditori care apreciază violența drept un rău necesar, precum Errico Malatesta.  Deși adesea asociat unui nihilism politic, un curent distructiv, anarhismul oferă o nouă viziune asupra societății, fiind importantă realizarea distincției dintre exponenții curentului care promovează folosirea mijloacelor pașnice, cei care promovează nesupunerea, mai ales prin neparticiparea la aceste acțiuni, precum Thoreau, și cei care promovează acțiunile violente.

 


Ți-a plăcut articolul? Atunci înscrie-te în comunitatea Espresso Filosofic. Primești primul cele mai recente articole și perspective despre filosofie.

Please follow and like us:
error0

4 thoughts on “Anarhismul sau eterna fascinație a libertății

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *